Are 7 clase, dar a scris un roman! GALERIE FOTO

16 august 2014 16:26

Spre deosebire de adolescenţii de azi, care ar renunţa oricând la învăţătură pentru cluburi şi distracţie, tinerii de la mijlocul secolului trecut ar fi dat orice să studieze, dar erau smulşi de pe băncile şcolii şi puşi la muncă. E şi cazul Marghioliţei Huzum, din Vaslui, care se visa scriitoare, dar care nu a reuşit să facă decât şapte clase.

Numai o dragoste uriaşă pentru carte, pentru cuvântul scris, sporită de o speranţă de neclintit, îi poate da unui om răbdarea de a aştepta ca visul său cel mai frumos să se împlinească.
Marghioliţa Huzum a aşteptat nu mai puţin de 70 de ani până ce dorinţa sa arzătoare a prins forma unui roman autobiografic: “O viaţă de ţărancă”.
Bunica Marghioliţa, din Copăceana, judeţul Vaslui, ne-a mărturisit că s-a visat dintotdeauna profesoară şi scriitoare, dar destinul a avut altceva pregătit pentru ea. N-a fost lăsată să-şi termine studiile, aşa că dorinţa i-a rămas în suflet, fără putinţa de a se materializa.
“Vedeţi dumadeneavoastră, eu am învăţat foarte bine la şcoală. De nota 10 am fost. Iubeam şcoala şi îmi doream atât de mult să învăţ! Nu vă ascund că mi-am dorit să ajung un om al cărţilor. Îmi plăcea să fiu profesoară, dar dacă aş fi continuat să învăţ, poate ajungeam mai mult decât atât”, ne-a mărturisit cu amărăciune bunica Marghioliţa, povestindu- ne apoi cum a fost forţată să renunţe la visul ei.
“S-a întâmplat ca spre sfârşitul clasei a VII-a să fie greu în ţară, să vină ruşii… Era prin 1944. S-au închis toate şcolile, nimeni n-a mai învăţat. Toamna, când s-a decis reluarea şcolii, au spus că pentru a trece în anul următor trebuie să dăm un examen, dar şi să aducem o adeverinţă de la Primărie. Numai că începând regimul greu, în care chiaburii – oamenii cu stare materială, cum erau părinţii mei – erau persecutaţi, adeverinţa aceea nu am mai primit-o. Şi nu am mai putut continua şcoala. Am plâns atât de mult când am ştiut că voi rămâne o ţărancă”, îmi aminteşte acum femeia.

«Titlul este ceea ce sunt eu: o ţărancă»

Totuşi, Marghioliţa nu a renunţat la ideea de a scrie o carte. Una simplă, potrivită cunoştinţelor acumulate de ea în doar şapte ani de studiu: povestea propriei vieţi. I-a trebuit însă mult până să-şi ia inima în dinţi şi să aşeze în cuvinte ceea ce a trăit. Aşa se face că abia acum, la 83 de ani, şi-a lansat, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, autobiografia.
“Niciodată nu m-a părăsit acest gând, acest vis, deşi, recunosc, au fost multe momente în care n-am mai crezut că e cu putinţă. Acum trei ani, m-am dus cu copiii mei şi cu nepoţii la Mănăstirea Argeş, unde l-am întâlnit pe părintele Calinic. M-a ascultat, m-a înţeles şi mi-a spus: «Te duci acasă şi te apuci să scrii cartea!». Şi aşa am făcut! O iarnă întreagă am scris, pe genunchi, o sută de file de caiet studenţesc. Apoi, alte trei caiete. Şi am dat totul nepotului meu, Ghiţă, de la Argeş”, îşi aminteşte bătrâna cu bucurie, rememorând clipa în care a putut să ţină în mână rezultatul muncii sale: “Coperta mi-a plăcut mult, iar titlul e ceea ce sunt eu – o ţărancă. Aşa am trăit fericirea visului împlinit”, a încheiat bunica Marghioliţa.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii