Bogdan Diaconu: SRI să-i aresteze pe extremiștii maghiari!

03 august 2014 13:02

Deputatul Bogdan Diaconu a propus schimbarea legii de funcționare a SRI în așa fel încât serviciul să poată lua măsuri directe împotriva extremiștilor maghiari.

„Trebuie să oferim SRI dreptul de a lua măsuri directe împotriva separatiștilor unguri! Ar trebui să modificăm legea SRI și să le conferim ofițerilor de acolo dreptul de a efectua acte premergatoare cu privire la fapte infracționale ce au legătură cu amenințările la adresa integrității teritoriale a României, altfel nu vom rezolva nimic!” În caz contrar, spune deputatul, mâine vor veni și separatiștii ruși și își vor face tabere în România.
Diaconu a făcut aceste propuneri pe pagina sa de socializare odată cu anunțul desfășurării unei noi tabere maghiare la Borzont, în Harghita, în perioada 5-10 august unde, spune deputatul „în fiecare an, Vona Gabor vine și ne declară război. Și în acest an, tema autonomiei, adică a separatismului etnic, este principalul subiect de discuție. La tabără vor cânta trupe maghiare, printre care și Karpatia, care incită la ură împotriva românilor”.
Bogdan Diaconu spune, în plus, că „legea privind activitatea de informații și contrainformații ar trebui să le ofere ofițerilor SRI dreptul de a constata infracțiuni flagrante referitoare la acte de pregătire, tentative sau acte de săvârșire a infracțiunilor la adresa integrității și suveranității naționale, dar și să poată lua măsuri directe pentru prevenirea și înlăturarea consecințelor acțiunilor anti-românești, precum și pentru prinderea și predarea făptuitorilor”. Deputatul, cunoscut pentru reacțiile și legile sale împotriva extremismului maghiar, spune că a depus multe plângeri penale împotriva separatiștilor maghiari până acum, dar nu s-a întâmplat nimic, și că rapoartele SRI sunt pline de informații asupra conlucrării ruso-maghiare împotriva României. „Dacă vrem să se și acționeze, nu doar să se facă informări, atunci ne trebuie o direcție a SRI care să poată să-i și aresteze pe extremiștii maghiari și să pună în mișcare acțiunea penală împotriva lor”, este concluzia deputatului.
Propunerea lui Bogdan Diaconu vine la o săptămână după ce directorul SRI a anunțat public că serviciul are sub observație manifestările autonomiste maghiare din Transilvania, lucru care a stârnit reacții adverse atât la UDMR, cât și în toată mass-media din Ungaria.

Comentarii