Cum funcţionează sistemul care te scapă de amenzile pentru depăşirea vitezei

17 septembrie 2014 16:59

Şoferii români au găsit cea mai bună metodă de a fenta radarele de pe drumurile publice. Cu doar câteva sute de lei îşi dotează maşinile cu staţii de emisie-recepţie, perfect legale. Libertatea a testat un astfel de sistem şi îţi spune cum să-l foloseşti şi cât de eficient este.

Tragi cu urechea la convorbirile dintre şoferii de TIR, îi poţi mustra când nu te lasă să depăşeşti sau pur şi simplu ţi-i poţi face tovarăşi de drum. Asta, dacă ai de parcurs un drum lung şi eşti singur în maşină. Dacă nu, poţi apela la ei doar pentru a afla dacă au văzut cumva, în direcţia ta de mers, vreun “MCV”, cod folosit pentru “Logan cu radar”.
Neapărat însă trebuie să te adresezi cu “colegu’”, atunci când cauţi un interlocutor, pentru că altfel nu te bagă nimeni în seamă. “Vreun coleg prin zonă, pentru o probă?”, “Poţi să repeţi colegu’ pe unde te afli?” sau “Vreun control prin comuna X?”, asta se aude cel mai des pe frecvenţa liberă, dar mai auzi şi câte un banc sau o poveste din viaţa şoferilor cu state vechi.
Cel mai important e că poţi afla înainte de intrarea în localităţi dacă te pândeşte radarul şi poţi reduce viteza. “Problemele” apar atunci când apelul vine de la vreo reprezentantă a sexului frumos! “A întrebat o dată o tipă şi au sărit toţi pe ea! Se aglomerase rău de tot frecvenţa, aşa că n-a mai zis nimic, dar băieţii nu mai conteneau cu glumele. N-am auzit-o eu direct, povesteau şoferii…”, ne-a spus Cristi, un nou intrat în lumea deţinătorilor de staţie, care mărturiseşte că datorită acestui echipament, când traversează ţara, scapă de radare.
În aceste condiţii, celebrele flash-uri care anunţau un radar ar putea deveni un obicei tot mai rar, mai ales că şoferilor chiar le place să se împrietenească pe şosele, iar “jucăriile pentru adulţi” costă mai puţin decât unele maşini teleghidate: între 200 şi 600 de lei. Câte sunt deja montate pe maşini în acest moment, nu ştiu decât retailerii, pentru că, susţin reprezentanţii ANCOM, aceste staţii folosesc o frecvenţă liberă, care nu necesită licenţă.

Sunt uşor de montat şi de folosit

Cele mai simple aparate mobile de emisie-recepţie pot fi montate în maşină chiar şi de un utilizator mai atehnic. Asta pentru că tot ce trebuie să facă este să pună antena pe plafonul maşinii (aceasta este dotată cu un sistem magnetic puternic de fixare), să tragă firul în maşină, să pună staţia într-un loc accesibil şi să seteze canalul 22, adică frecvenţa publică 27.225 MHz, care este folosită în România. Aparatul poate fi completat cu o cască şi cu microfon.

Atenţie, modificarea lor e ilegală!

Ca să se poată auzi cu ceilalţi colegi din trafic la distanţe mai lungi, unii dintre şoferi modifică staţiile, care din fabrică nu depăşesc 4 waţi putere efectiv radiată, însă este ilegal, pentru că pot provoca interferenţe chiar şi în frecvenţele poliţiei, iar şoferii prinşi pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 60.000 de lei, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Mai mult, e interzisă folosirea frecvenţelor centrale 26,995 MHz, 27,045 MHz, 27,095 MHz, 27,145 MHz şi 27,195 MHz.

Comentarii