Dan Voiculescu: «Îmi iau hainele şi plec la închisoare»

04 august 2014 18:17

Omul de afaceri Dan Voiculescu (67 de ani) a fost prezent, ieri, la un nou termen de judecată în “dosarul ICA” în care e inculpat.

Condamnat deja de Tribunalul Bucureşti la cinci ani de puşcărie pentru spălare de bani, Dan Voiculescu a venit la Curtea de Apel în jurul orei 11.00.
“Dacă voi fi condamnat, îmi voi lua hainele şi voi pleca la închisoare”, a spus el sec.
Judecătorii au audiat trei alţi inculpaţi, complici de-ai omului de afaceri, unul dintre ei fiind Sorin Pantiş, fostul ministru al comunicaţiilor. Toţi, ca şi ceilalţi inculpaţi din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), s-au declarat nevinovaţi.
După şapte ore de audieri, magistraţii au respins mai multe probe solicitate de apărătorii inculpaţilor din dosar. Aseară, judecătorii leau cerut apărătorilor concluziile finale, după care urmează să dea verdictul în acest caz.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar în decembrie 2008. Procurorii DNA susţin că prin privatizarea frauduloasă a ICA s-a creat un prejudiciu de 60 de milioane de euro.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii