FÂNTÂNILE BUCUREŞTIULUI PRIND VIAŢĂ. Un super EVENIMENT organizat de APA NOVA BUCUREŞTI pentru ZILELE BUCUREŞTIULUI

17 septembrie 2014 12:22

22 de fântâni vor prinde viată în cadrul celui mai frumos spectacol multimedia sustinut de Zoli Toth Band

Cu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului, Primăria Municipiului Bucuresti şi Apa Nova Bucuresti, invită bucurestenii Vineri, 19 septembrie 2014, începând cu ora 19:00, să participe la inaugurarea primei etape a proiectului „Fântâni Arteziene Bucureşti”.
Demarate în luna mai a acestui an, lucrările de reabilitare si modernizare au vizat un număr de 22 de fântâni situate pe două tronsoane: Tronson 1: Piaţa Unirii (5 fântâni) şi Tronson 2: Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului (17 fântâni). Lucrările au constat în înlocuirea şi modernizarea/automatizarea totală a instalaţiilor de apă ale fântânilor, reabilitarea/înlocuirea părţilor ornamentale ale acestora, montarea instalaţiilor de lumini, sunet şi a senzorilor.
Toate fântânile vor fi controlate de la distanţă, folosindu-se sistemul Scada. Muzica, jetul de apă şi culorile vor fi de asemenea controlate de la distanţă.
Sistemul de iluminare al fântânilor este unul versatil,  acţionat şi controlat  cu ajutorul unui soft, ce poate reda aproape toate culorile din spectrul ROGVAIV. Tot prin intermediul acestui soft, fântânile arteziene pot fi programate astfel încât jocul jeturilor  de apă şi al luminilor să fie corelat cu orice piesă muzicală.
O altă noutate adusă de acest proiect este denumirea fântânilor reabilitate până la acest moment: Tronsonul 1 – cu nume simbolice inspirate de istoria ora?ului, iar Tronsonul 2 – Anotimpurile anului.
Tronson 1 – Piaţa Unirii – format din 5 fântâni vor purta numele:
Fântâna – A.I. Cuza
Fântâna  – Grigore I. Ghica
Fântâna Centrală – Fântâna lui Bucur
Fântâna – Emilian Pache Protopopescu
Fântâna – Constantin Brâncoveanu
Tronsonul 2 –  Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei/Palatul Parlamentului – format din 17 fântâni ce se vor grupa astfel:
Fântânile Iernii – 4 fântâni
Fântânile Toamnei – 4 fântâni
Fântânile Verii – 4 fântâni
Fântânile Primăverii – 4 fântâni
1 Fântână aniversară “Vlad Ţepeş – Bucureşti 555”;
Participanţii la eveniment, vor primi din partea organizatorilor, o broşură informativă despre istoria Bucureştiului şi a personalităţilor marcante ce şi-au pus amprenta asupra capitalei, odată cu trecerea timpului.
Investitia pentru lucrările de reabilitare/modernizare si extindere a fântânilor din zona Unirii este integral suportată de Apa Nova Bucuresti.
Evenimentul este susţinut printr-un spectacol live multimedia de către Zoli Toth Project, în cadrul proiectului «Bach in showbiz », pe teme de muzică clasică, pop, rock, jazz şi folclor românesc, propuse de compozitorul Adrian Enescu.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii