Pervers obsedat de proba orală | Poliţia caută un individ periculos, care atacă femeile în scările de bloc | EXCLUSIV

12 octombrie 2014 15:52

Femeile care locuiesc în zona Crângaşi din Capitală sunt “vânate” de un obsedat sexual care le atacă în scările de bloc sau în lifturi. Bărbatul le ameninţă cu moartea şi încearcă să-şi supună victimele la perversiuni sexuale.

Individul, un ins corpolent, îmbrăcat lejer, în ton cu vremea ceva mai însorită din această perioadă (pantaloni trei sferturi, tricou) şi-a ales victimele, cel puţin până acum, dintre puştoaice şi femei mai tinere. La adăpostul întunericului, obsedatul sexual se plasa în locuri strategice, de unde le urmărea pe femeile (obligatoriu singure) care au avut neşansa să fie pe “gustul” său. Sub un pretext oarecare, legat, de regulă, de căutarea unei persoane inexistente în acel bloc, perversul – nebărbierit, cu un început de chelie -, intra în scară odată cu victima sa. Câteva zeci de secunde mai târziu, pentru femeie se dezlănţuia iadul. Obsedatul sexual se năpustea asupra ei şi, sub ameninţarea cu moartea, încerca să o supună la perversiuni sexuale, în timp ce se masturba în faţa ei. “Am cuţit şi pistol, te omor dacă nu-mi faci sex oral!”, sunt ameninţările pe care perversul le-a rostit în faţa femeilor îngrozite.
A lovit de două ori în zece minute
Poliţiştii Secţiei 20, care îl caută pe cel care terorizează zona Crângaşi, au primit două astfel de plângeri, dar atacurile ar putea fi mai multe. Într-unul din cazuri a fost vorba de o liceană în vârstă de 17 ani, atacată în lift. Tatăl ei, care o aştepta la etajul nouă al blocului, după ce vorbiseră la telefon, a fost martor al întregului atac, pentru că fiica sa a lăsat, în acele momente de groază, mobilul deschis. Loviturile puternice şi disperate în uşa ascensorului l-au speriat pe agresor, care a abandonat- o pe puştoaică. Doar zece minute mai târziu, atacatorul “lovea” din nou, într-o altă scară. Victima lui, o tânără de 24 de ani, a scăpat din mâinile monstrului cu apucături sexuale deviante după ce s-a luptat cu el.

Cine îl recunoaşte pe obsedatul sexual, care se află în libertate şi ar putea ataca oricând din nou, şi are informaţii cu privire la locul în care acesta s-ar putea ascunde este rugat să sune la 112 sau la ziarul Libertatea, la numărul de telefon 021.203.08.04.

Poliţia vă învaţă cum să vă feriţi de agresori

Pentru a preîntâmpina pe cât posibil producerea unor asemenea agresiuni sexuale, Poliţia face câteva recomandări:
– femeile singure să nu intre în scări de bloc sau în lifturi alături de bărbaţi necunoscuţi;
– părinţii fetiţelor să-şi însoţească copilele la şcoală sau să ţină permanent legătura prin telefon cu ele;
– prezenţa oricărei persoane cu un comportament dubios aflată în apropierea şcolilor sau a scărilor de bloc trebuie semnalată;
– în cazul unui atac, victima să încerce să reţină cât mai multe amănunte legate de agresor (tatuaje, mirosuri, expresii, semnalmente).

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii