197 de ani de la descoperirea Antarcticii. România poate revendica 15% din Antarctica

30 ianuarie 2017 08:43 De: ,

Pe 30 ianuarie 1820, englezul Edward Bransfield a descoperit Antarctica. La 197 de ani de la acel moment, un lucru mai puțin cunoscut este faptul că țara noastră poate avea o colonie pe acest continent cu o suprafață de zece ori mai față de suprafața actuală a României, care măsoară doar 238.391 de kilometri pătrați.

Este vorba de un teritoriu de 15% din Antarctica, continent pentru care se desfășoară procese internaționale îndelungate de revendicare, așa cum ne-au precizat oameni de știință care l-au cunoscut pe Teodor Negoiță, explorator român decedat în 2011 și care a făcut incursiuni pe continentul de la Polul Sud. Există opt state care au revendicări asupra unor teritorii din Antarctica. Aceste țări și-au amplasat în cadrul propriilor teritorii baze de observație și studiu științific.

Este vorba de Argentina, Marea Britanie, Chile, Norvegia, Noua Zeelandă, Australia, Franța și Brazilia. Pe lângă aceste regiuni, în Antarctica mai este o suprafață care este denumită Zona Neutră și care măsoară peste două milioane de kilometri pătrați din cei 14 milioane de kiometri pătrați cât măsoară întreg continentul aflat la Polul Sud.

“În baza înțelegerilor internaționale și ale expediiților românești în Antarctica, diplomații români pot solicita ca această zonă să fie administrată de țara noastră”, ne-a declarat un cercetător din domeniu. Potrivt acestuia, regiunea care ar reveni României, cele peste două milioane de kilometri pătrați ar însemna 15% din suprafața Antarcticii.

Romania poate revendica un teritoriu din Antarctica

Antarctica este împărțită în mai multe zone, iar România poate revendica Zona Neutră

Antarctica, revendicată doar simbolic

Reamintim că Emil Racoviță a explorat acest continent descoperit în 1820 în anul 1897 în cadrul unei expediții internaționale. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe ne-au precizat că o astfel de idee nu este posibilă.

„Antarctica are un regim juridic special, guvernat de Tratatul Antarcticii (Washington, 1 decembrie 1959), la care este parte și România.  Tratatul prevede că teritoriul Antarcticii poate fi folosit doar pentru scopuri pașnice și stabilește libertatea de cercetare științifică în Antarctica. Dispozițiile tratatului nu afectează revendicările teritoriale formulate până la momentul adoptării sale (respectiv cele ale Argentinei, Australiei, Chile, Franței, Marii Britanii, Noii Zeelande și Norvegiei). În același timp, în conformitate cu art. IV al Tratatului de la Washington, pentru perioada de valabilitate a Tratatului nu este permisă nicio nouă revendicare teritorială”, ni s-a transmis de la minister.

România este implicată în activitățile de cercetare științifică desfășurate în Antarctica, în baza unui Memorandum de Înțelegere semnat cu partea australiană, putând utiliza în acest scop baza Law (căreia i s-a atribuit și titulatura ”Racoviță-Negoiță”), sub administrare australiană.

La fel, alți experți în diplomație pe care i-am consultant se îndoiesc de reușita unei astfel de inițiative.  Chiar și dacă s-ar face acest lucru, revendicarea va fi una simbolică pentru că în Antarctica nu locuiesc decât cercetători. Însă în viitor, statele care dețin suprafețe pe acest continent pot obține controlul efectiv al teritoriului și administrarea apelor maritime. Așa cum încearcă în acest moment Marea Britanie.

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro