Ruşii au un plan de invadare a României, în 10 ore, cu 60.000 de militari

29 august 2014 16:57

Rusia nu glumeşte în expansiunea ei spre Vest: zona Doneţk se află sub ocupaţia câtorva mii de soldaţi ruşi “rătăciţi”, după expresia preşedintelui Vladimir Putin, pe teritoriul Ucrainei. Generalul (r) Emil Străinu a detaliat pentru Libertatea ce s-ar putea întâmpla dacă ruşii s-ar “rătăci” până în România.

Conform datelor generalului Străinu, ruşii au un plan bine pus la punct pentru a ocupa România, dacă ar considera că acest lucru este necesar în economia actualului conflict din zona Mării Negre. Asta în contextul în care între Bucureşti şi Crimeea, anexată în februarie de Moscova, nu sunt decât 400 de kilometri.
În primele 60 de minute vom fi “orbiţi” prin anihilarea radiolocaţiei. “Agresiunea prin surprindere – blitz attack – ar putea debuta noaptea sau în zori, duminica sau pe fondul unei sărbători, prin 2-3 valuri de atac ale aviaţiei de vânătoarebombardament sprijinite de aviaţia de vânătoare, care în primele 60 de minute ar anihila sistemele de cercetare prin radiolocaţie, adică radarele, şi de apărare antiaeriană, prin folosirea sistemelor de cercetare-lovire de mare precizie şi a rachetelor antiradiolocaţie şi de croazieră cu baza aeriană, la sol sau navală”, explică Emil Străinu.
După două ore, ruşii obţin supremaţia aeriană totală. Generalul spune că după obţinerea supremaţiei aeriene ar urma lansarea trupelor de desantparaşutare, care ar ocupa, în primul rând, marele număr de aerodromuri dezafectate ce au piste şi câmpuri de aviaţie funcţionale, dar nepăzite corespunzător, care parcă invită inamicul – apoi şi a celorlalte aerodromuri şi aeroporturi civile, realizându- se capetele de pod necesare debarcării trupelor aeropurtate şi asigurarea zonelor de desantare a forţelor aeromobile.
După încă şase ore paralizează întregul sistem de apărare românesc. În timp ce aviaţia de vânătoare şi vânătoare-bombardament ar asigura fluxul de trupe ce vin continuu pe calea aerului, simultan s-ar executa în trei până la cinci puncte de pe litoral debarcarea desantului maritim – infanteria marină – urmată de instituirea blocadei maritime. În maximum şase ore ar putea fi debarcate pe teritoriul României trei până la cinci divizii aeropurtate – aproximativ 50.000 de oameni – şi două până la trei brigăzi de desant maritim, adică 10.000 de oameni, la care s-ar adăuga trupele de cercetare- diversiune şi grupurile teroriste, reprezentând primul val al invaziei aero-maritime. Aceste trupe au ca obiectiv paralizarea întregului sistem de apărare al României în maximum 10 ore.

Am putea fi atacaţi din două direcţii în acelaşi timp

Potrivit generalului (r) dr. Emil Străinu, în sprijinul desfăşurării operaţiei de invazie aero-maritimă pot apărea intruziuni şi provocări militare la unele frontiere terestre, exemplu graniţa de vest, inclusiv folosirea unei terţe ţări pentru realizarea unui atac terestru prin vestul ţării. De aici se poate construi orice variantă de «ripostă» a ţării noastre: activarea articolului cinci din Tratatul NATO, ajutor din partea SUA, activarea războiului de rezistenţă total sau a războiului de apărare a patriei dus de întregul popor. Opinia personală este că orice ipoteză de invazie plauzibilă este posibilă, chiar dacă la un anumit moment este improbabilă.

Sateliţii au pozat armata rusă pe teritoriul Ucrainei


NATO a publicat joi cinci imagini captate din satelit ce confirmă relatările că trupe ruse combatante echipate cu armament greu sunt angajate în operaţiuni militare în Ucraina. În fotografii se poate vedea o unitate rusă de artilerie autopropulsată, deplasându-se într-un convoi pe teritoriul ucrainean, în zona Krasnodon, controlată de separatişti.

Comentarii