Stres şi transpiraţie la procesul lui Voiculescu

05 august 2014 17:47

Dan Voiculescu, judecat în “Dosarul ICA”, în care magistraţii sunt aproape să dea sentinţa finală, a transpirat şi la propriu, şi la figurat în sala de judecată.

Atât luni, cât şi ieri, pe toată durata audierilormaraton din sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a trăit la intensitate maximă ultimele zeci de ore dinaintea sentinţei finale. Ieri, la ora 10.00, a început ceea ce părea a fi ultima bătălie din războiul pe care apărătorii inculpaţilor l-au avut cu judecătorii.
Voiculescu a ajuns la Curtea de Apel puţin înainte de ora stabilită. Le-a zâmbit jurnaliştilor şi a insistat încă o dată că este nevinovat, dar că e pregătit pentru orice, după care a intrat în sala de judecată şi s-a aşezat, ca de obicei, în prima bancă. După ce avocatul Gheorghiţă Mateuţ, cel care-i apără interesele lui Dan Voiculescu, a încercat să amâne pe cât posibil o decizie finală, invocând tot felul de cereri, inclusiv schimbarea completului de judecată pentru a treia oară, magistraţii le-au cerut apărătorilor concluziile finale în acest dosar.
A mers la toaletă însoţit de gărzi Primul care a ieşit la rampă a fost acelaşi Mateuţ, care, din ce în ce mai nervos, a încercat s-o convingă pe judecătoare că al său client este nevinovat. Insistenţele şi pledoariile interminabile ale avocatului lui Voiculescu nu l-au convins însă pe magistrat, care îi replica tăios la fiecare cuvânt citând legi şi pasaje din Codul de Procedură Penală. Obosit, îngândurat şi toropit de căldură, Voiculescu privea îngrijorat către apărătorul său, care părea încolţit. În câteva rânduri a părăsit sala de judecată şi a mers la toaletă, însoţit de una dintre gărzile sale de corp.
Cum încăperea plină până la refuz de inculpaţi, avocaţi, jurnalişti şi oameni de rând se transformase într-o veritabilă saună, în care temperatura ajunsese la 40 de grade Celsius, omul de afaceri şi-a scos sacoul, rămânând într-o cămaşă albă şi lăsând la vedere butonii aurii. Undeva, pe o băncuţă din spatele sălii, de pe care aproape nu s-a dezlipit, nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi părea oarecum resemnat.
Şi fostul ministru al comunicaţiilor Sorin Pantiş a petrecut mai tot timpul ascultând ce are de zis judecătoarea Camelia Bogdan, iar la un moment dat a ieşit nervos din clădire, pentru a fuma. Rând pe rând, avocaţii celor 12 inculpaţi din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) au susţinut nevinovăţia clienţilor lor. Până la închiderea ediţiei instanţa nu luase o decizie.

Procurorii îl vor zece ani în spatele gratiilor

Dacă la Tribunalul Bucureşti Dan Voiculescu a primit doar cinci ani de închisoare cu executare, luni seară, procurorul DNA din sala de judecată a cerut ca omul de afaceri să stea zece ani în spatele gratiilor. Pentru Gheorghe Mencinicopschi, director general al ICA, condamnat în primă instanţă la 6 ani de închisoare, procurorul DNA a cerut 7 ani, la fel ca şi pentru Sorin Pantiş.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în “Dosarul ICA” la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii susţin că privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Comentarii