Un munte de nămol a acoperit drumul național DN10, la Siriu | Traficul va fi întrerupt cel puțin trei zile

01 septembrie 2014 16:16

Veste proastă pentru șoferii care vor să ajungă din Muntenia către Ardeal sau invers. Drumul național 10 Buzău – Brașov a fost închis din cauza masivelor alunecări de teren din zona barajului de la Siriu.

Un întreg munte s-a prăvălit pe șosea, în amonte de barajul de la Siriu. Drumarii au fost nevoiți să închidă complet circulația duminică seară, după ce au văzut că versantul nu dă nici un semn că se stabilizează.

Proporțiile dezastrului s-au văzut abia dimineață: de pe versant cad continuu nămol amestecat cu apă, trunchiuri de copaci și bolovani – unii chiar de câteva tone greutate. Alunecarea a depășit deja ca înălțime parapetul de protecție ridicat în anul 2005, pentru stabilizarea versantului.

De duminică seară se lucrează cu două excavatoare și mai multe basculante care încarcă pământul și îl transportă în altă parte. Chiar și drumarii sunt în pericol, iar unul dintre utilaje s-a ales deja cu parbrizul spart de pietrele căzute.

Surparea de la Siriu s-a declanșat după ploile abundente din 2005. Atunci, drumul a stat închis două luni, iar soluția găsită pentru stabilizarea alunecării – versantul întărit cu un parapet de protecție înalt de 5 metri – se pare că nu a fost definitivă.

Pâna la redeschiderea drumului, șoferii sunt obligați să facă un ocol de aproape 60 de kilometri de la Cislău spre Vălenii de Munte și Cheia.

Drumul național 10 Buzău-Brașov este cea mai scurtă legatură între Muntenia si Ardeal și avea un trafic de peste 5.000 de autovehicule pe zi, în special camioane și tiruri. Proiectanții care au lucrat la reabilitarea drumului în 2005 spun că alunecarea este cauzată de un izvor care destabilizeazpă versantul, dar până acum nu au găsit banii necesari unei lucrări de amploare.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii