Trupul unei tinere de 32 de ani, adus de valuri pe plaja Mangalia, după o săptămână

17 iulie 2017 17:32

O nouă tragedie pe litoralul românesc a ridicat numărul victimelor din această vară la 11. Valurile au adus astăzi la mal trupul neînsuflețit al unei tinere de 32 de ani. 

„Din primele informatii se pare ca trupul neînsuflețit este al Ana Mariei, o tânăra din Nicorești, Dâmbovița, care a dispărut în zona respectivă în data de 12 iulie”, au anunțat în această dimineață cei de la Ambulanța Constanța, după ce valurile au dus trupul tinerei pe plaja din Mangalia.

Potrivit martorilor, pe 12 iulie, fata în vârstă de 32 de ani ar fi ajuns la spital în stare de ebrietate. La scurt timp însă, aceasta a cerut să fie externată, a semnat documentele și a plecat. La scurt timp, Ana Maria a fost văzută pe plaja din Mangalia, intrând în mare dezbrăcată, iar un martor le-ar fi spus polițiștilor că ar fi văzut-o în timp ce fata înainta în apă și își făcea semnul crucii.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, iar prima pistă pe care o urmăresc este aceea a unei sinucideri.


Mihaela Borcea a făcut public regimul cu care a topit grăsimea: „am reuşit să slăbesc brusc 8 kilograme…”

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro