TRADIȚII și OBICEIURI de DRAGOBETE. Ce să faci pentru a avea NOROC în DRAGOSTE, SĂNĂTATE și BELȘUG

23 februarie 2015 09:22

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, are loc pe 24 februarie și marchează începutul primăverii. Această zi din an este una plină de tradiții pe plaiurile mioritice, obiceiuri de care se mai ține cont și astăzi, mai ales în mediul rural.

În tradiţia românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ţinut înainte de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.
Dragobete, cunoscut şi sub numele de Dragomir, este considerat, în credinţa populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic şi nestatornic, Dragobetele este închipuit ca fiind un flăcău voinic, chipeş şi iubăreţ, care sălăşluieşte mai mult prin păduri. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce ‘se logodesc’ în această zi.
Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e ‘născută din surâsul zânelor’ (‘apa zânelor’), era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă de Dragobete nu erau zăpadă şi fragi, fetele adunau apă de ploaie sau luau apă de izvor pentru spălatul părului.
În Mehedinţi, exista obiceiul numit ‘zburătorit’, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro