Ultimul discurs al lui Barack Obama | Primul președinte de culoare al SUA a vorbit pentru ultima oară în fața poporului. „Nu mă voi opri aici. Voi continua. Voi rămâne alături de voi”

11 ianuarie 2017 08:15

Ultimul discurs al lui Barack Obama a avut loc la Chicago, orașul în care în urmă cu opt ani sărbătorea alegerea sa în fruntea Casei Albe. Primul președinte de culoare al SUA a susținut ultimul său discurs, cu zece zile înainte ca succesorul său, Donald Trump, să fie învestit în funcția de președinte a SUA.

 

UPDATE 11.50: Discursul de adio a lui Barack Obama, cel de-al 44-lea președinte din istorie, a fost pe departe cel mai emoționant din istorie. Cel mai mare lider din lume nu a reușit să-și abțină lacrimile în timpul ultimului său discurs, în calitate de președinte al SUA. Cu vocea gâtuită de emoție, acesta a izbucnit în lacrimi în fața a 18.000 de persoane, în unul dintre cele mai emoționante momente ale discursului său, imaginile devenind virale pe internet.

Obama, cel mai mare lider al lumii, a plâns când și-a luat rămas bun de la popor. Imagini emoționante

Obama a plans la ultimul său discurs

Camerele de filmare l-au surprins imediat pe liderul de la Casa Albă în această ipostază, dar au filmat-o și pe fiica acestuia Malia, care a început să plângă și ea la cuvintele tatălui ei, ceea ce a determinat zeci de utilizatori de Twitter și zeci de spectatori să plângă alături de ei.

UPDATE:  Barack Obama a revenit în orașul în care a intrat în politică, după ce a absolvit Harvard Law School, şi locul pe care Prima Familie l-a numit ”acasă” înainte să se mute la Casa Albă. Președintele american în exercițiu a fost prezent la Chicago pentru a susține ultimul său discurs către poporul american, înainte ca cel de-al doilea mandat al său să ajungă la final.

Astfel, Barack Obama a vorbit din nou de la centrul de conferință McCormck Place, locul în care în urmă cu patru ani a sărbătorit, în fața unei mulțimi entuziasmate, realegerea sa în fruntea Casei Albe, pentru “încă patru ani”, cum spunea sloganul democratului.

El a susţinut, marţi seara, la ora locală 21.00 (04.00 -ora României), la Chicago, în faţa a 18.000 de persoane, discursul de rămas-bun la finalul a opt ani de mandat, fiind însoțit de soția sa, Michelle, și fiica lui mai mare, Malia, în timp ce Sasha a lipsit de la eveniment.

„În această seară e rândul meu să adresez mulţumiri. În fiecare zi am învăţat de la voi. Am devenit un preşedinte mai bun şi un om mai bun datorită vouă”, a spus Obama.

Preşedintele a făcut o trecere în revistă a unora dintre principalele realizări din cele două mandate ale sale. S-a referit la îmbunătăţirea climatului economic, la scăderea şomajului, dar şi la legalizarea mariajelor homosexuale, refacerea relaţiilor diplomatice cu Cuba, acordul nuclear cu Iranul, realizări care, a spus el, nu păreau posibile în 2009, la începutul mandatului său.

Despre tranziţia dintre administraţia sa şi cea a republicanului Donald Trump, Obama a afirmat că este una paşnică şi le-a cerut americanilor să fie solidari şi să facă faţă împreună provocărilor. „E datoria noastră să ne asigurăm că ne ridicăm la înălţimea numeroaselor provocări cu care încă ne confruntăm”, le-a spus Barack Obama miilor de susţinători.

Făcând trimitere la intenţia lui Trump de a revoca reforma sistemului de sănătate realizată de administraţia Obama, preşedintele a spus: „Dacă pune la punct un proiect despre care poate demonstra că e superior îmbunătăţirilor făcute de noi sistemului de sănătate publică, un proiect de care pot beneficia mai mulţi oameni şi care presupune costuri mai mici, îl voi susţine public”.

„America are un potențial uriaș”

Obama a spus că America este acum mai puternică decât acum opt ani, că are un potenţial uriaş, „dar acest potenţial se va concretiza doar dacă democraţia noastră funcţionează, dacă politicile noastre îi reflectă pe cetăţenii noştri, dacă noi toţi, indiferent de afilierea politică, readucem spiritul scopului comun de care avem acum o atât de mare nevoie”.

Totodată, Barack Obama a făcut un apel la cetăţeni, cerându-le să se implice mai mult în viaţa publică. „Dacă sunteţi dezamăgiţi de aleşi, apucaţi-vă să strângeţi semnături şi candidaţi voi înşivă. Ieşiţi la rampă. Încercaţi. Perseveraţi”.

Obama a făcut referire și la diviziunile rasiale, economice şi politice, pe care le-a descris drept ameninţări la adresa democraţiei. „Inimile noastre trebuie să se schimbe. Nu înţelegi cu adevărat o persoană până nu priveşti lucrurile din perspectiva sa, până nu te pui în pielea sa”,a spus primul preşedinte afro-american al SUA, făcând trimitere la personajul Atticus Finch din romanul „Să ucizi o pasăre cântătoare”.

Obama a lansat şi un avertisment privind polarizarea politică, în contextul în care tot mai mulţi americani se izolează alături de cei care le împărtăşesc opiniile politice şi exclud din start orice informaţie care nu le confirmă părerile deja formate.

 

epa05710190 A protester hold a sign while US President Barack Obama (not pictured) delivers his farewell address to the American people at McCormick Place in Chicago, Illinois, USA, 10 January 2017. Obama's eight year term as president of the USA ends on 20 January when President-elect Donald Trump takes the oath of office. EPA/KAMIL KRZACZYNSKI

La finalul discursului, Barack Obama a vorbit, emoţionat, despre rolul pe care Prima Doamnă, Michelle Obama, şi fiicele lor, Malia şi Sasha, l-au avut în cei opt ani petrecuţi la Casa Albă.

„Michelle, în ultimii 25 de an mi-ai fost nu doar soţie şi mamă a copiilor mei, ci şi cea mai bună prietenă. Ai preluat un rol pe care nu l-ai cerut şi l-ai personalizat cu graţie, hotărâre, stil şi bună dispoziţie. Ai transformat Casa Albă într-un loc deschis tuturor. Iar noua generaţie va ridica ştacheta mai sus pentru că te-a avut pe tine drept model. Mă faci să fiu mândru. Faci ţara să fie mândră de tine. Malia şi Sasha, (…) dintre toate lucrurile pe care le-am realizat la viaţa mea, cel mai mândru sunt de faptul că sunt tatăl vostru”.

President Obama Farewell Address - Chicago

Obama le-a mulţumit şi vicepreşedintelui Joe Biden şi soţiei lui, Jill, despre care a spus că fac deja parte din familie. Preşedintele în exerciţiu şi-a încheiat discursul făcând trimitere la sloganul său de campanie.

„A fost o onoare să fiu în serviciul vostru. Nu mă voi opri aici. Voi continua. Voi rămâne alături de voi, în calitate de cetăţean, tot restul vieţii mele. Acum însă, fie că sunteţi tineri, fie că aveţi sufletele tinere, vă mai cer un lucru, în calitate de preşedinte al vostru – acelaşi lucru pe care vi l-am cerut când v-am rugat să aveţi încredere în mine, acum opt ani. Vă cer să credeţi. Nu în capacitatea mea de a aduce schimbarea, ci în a voastră. (…) Da, putem. Da, am reuşit. Da, putem” a spus Barack Obama.

US President Barack Obama delivers his farewell address

Ce va face și unde va locui Barack Obama după ce va pleca de la Casa Albă

Obama va rămâne la Washington

După opt ani la Casa Albă, familia Obama urmează să se mute oficial chiar în ziua învestirii lui Donald Trump, pe 20 ianuarie.

Președintele american, în exercițiu, a declarat că nu va pleca în Chicago, așa cum credeau mulți, ci va rămâne în Washington după încheierea celui de-al doilea mandat pentru ca fiica lui cea mică, Sasha, să poată să-și termine liceul aici. Potrivit Politico, familia Obama și-a pregătit deja noul domiciliu și a  închiria o vilă imensă de lux,  în Kalorama, Washington D.C. Aceasta are nouă dormitoare și opt băi.

Ce va face Obama după ce va pleca de la Casa Albă?

Cel de-al 44-lea preşedinte SUA, în vârstă de 55 de ani, a declarat că după ce i se va termina mandatul se va ocupa mai mult de „Alianţa pentru Protejarea Fratelui Meu” (My Brother’s Keeper Alliance), o organizație non-profit  pe care a creat-o în februarie 2014  împreună cu soția sa pentru ajutarea tinerilor de culoare, scopul asociaţiei fiind îmbunătăţirea justiţiei sociale şi rasiale. Organizaţia se va concentra pe îmbunătăţirea educaţiei copiilor afro-americani şi hispanici, pentru a-i ţine departe de infracţionalitate şi a-i integra pe piaţa muncii.

„Aceasta va rămâne o misiune a mea şi a soţiei mele, Michelle, nu doar pe durata mandatului de preşedinte, ci pentru restul vieţii”, a subliniat Obama, când a lansat această organizație.

„Alianţa pentru Protejarea Fratelui Meu (My Brother’s Keeper Alliance)” este rezultatul unui parteneriat de tip public-privat, care atrage donaţii.

Va scrie o carte despre viața la Casa Albă

De asemenea, Obama se va apuca de scris. El va scrie o carte despre viața sa la Casa Albă. Celălalte două cărți ale sale „Dreams From My Father” și „The Audacity of Hope” au fost amândouă bestsellere internaționale. Potrivit unui agent literar, Harvey Klinger, actualul președinte ar putea primi în avans în jur de 10-15 milioane de dolari pentru această autobiografie a sa.

Predecesorii săi, George W Bush și Bill Clinton au primit 15.000.000$ și, respectiv, 7.000.000 $ pentru autobiografiile lor.

Ce beneficii va avea după ce nu va mai fi președinte?

Președintele Statelor Unite ale Americii a fost plătit în timpul mandatului său cu 400.000 de dolari pe an şi îşi primeşte retribuţia lunar. El primea, totodată, o alocaţie suplimentară pentru diverse cheltuieli, de 50.000 de dolari pe an.

Deși va părăsi acest job, Obama se va bucura de o pensie pe tot parcursul vieții, care este în prezent stabilită la 205,700 $ pentru 2016. Soțiilor Obama li se va pune la dispoziție și  un birou, unde să poată răspundă la mail-uri și la cereri oficiale.

Foștiilor lideri li se acordă bani și alte beneficii pentru a „menține demnitatea” Biroului Președintelui. Fondurile federale vor plăti, de asemenea, pentru agenții Serviciilor Secrete, pentru asistența medicală și cheltuielile de călătorie oficiale ale familiei Obama.

În 2015, cei patru foștii președinți, care sunt încă în viață – George W. Bush, Bill Clinton, George H W. Bush și Jimmy Carter – au primit, în total  3.246.000 de dolari din partea guvernului SUA.


infografie Barack Obama, mandatele lui Barack Obama, ultimul discurs al lui Barack Obama

Infografie: Iulian Sîmbeteanu


 

Michelle Obama a încheiat în lacrimi ultimul discurs ca Prima Doamnă a SUA

Provocările din cele două mandate

Barack Obama s-a confruntat cu crize globale, terorism, atacuri armate sângeroase și provocări legate de creșterile economice. În timpul mandatelor sale, pe plan extern, Barack Obama a obținut mai multe realizări. SUA au reluat relațiile bilaterale cu Cuba, iar marile puteri au ajuns la un acord istoric cu Iranul privind dosarul nuclear al țării. O altă realizare demnă de amintit este acordul de la Paris privind clima.

Cu toate acestea, la final de mandat, relațiile SUA-Rusia amintesc de cele din perioada Războiului Rece. Washington acuză Kremlinul că a orchestrat atacurile informatice în timpul campaniei electorale, pentru a-l ajuta pe Donald Trump să câștige Casa Albă. Rusia neagă aceste acuzații, pe care chiar și miliardarul controversat le-a respins până recent.

Cu câteva zile înainte să susțină ultimul discurs, Barack Obama a afirmat că nu se va pronunța asupra fiecărei probleme în parte după ce va pleca de la Casa Albă, dar se gândeşte să vorbească despre probleme care vizează ”probleme fundamentale”, despre valorile şi idealurile americane.

”Mă gândesc la (acest discurs) ca la o şansă de a spune mulţumesc pentru această călătorie uimitoare, pentru a sărbători modurile în care aţi schimbat această ţară în bine în aceşti ultimi opt ani şi pentru a exprima câteva gânduri despre încotro ne îndreptăm cu toţii de acum” înainte, a scris șeful statului american într-un email, în care a vorbit despre ultima sa adresa.

Barack Obama, în vârstă de 55 de ani, a urmat astfel precedentul stabilit de George Washington, care a scris un mesaj de adio către poporul american în urmă cu 220 de ani. George W. Bush a susţinut, de asemenea, un discurs de adio în 2009, de la Casa Albă.

”Începând din 2009, ne-am confruntat cu partea noastră corectă de provocări şi am ieşit din ele mai puternici. Asta pentru că nu am renunţat niciodată la credinţa care ne-a ghidat mereu de la fondare – care provine din convingerea că, împreună, putem schimba această ţară în bine”, a scris Obama, la începutul lunii ianuarie.

Totodată, în ultima sa scrisoare adresată poporului american, el și-a apărat deciziile luate în timpul celor două mandate. Scrisoarea a fost publicată alături de rapoartele fiecărui Departament privind progresele realizate după sosirea la putere a lui Barack Obama, în urmă cu opt ani, când cea mai mare economie mondială se afla în criză.

„În condiţiile în care mă pregătesc să predau frâiele şi să îmi fac datoria ca cetăţean, sunt mândru să spun că am construit noile baze pentru America”, a scris Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Statelor Unite.

Ce se va întâmpla cu moștenirea lui Barack Obama?

Obama, care a făcut campanie în favoarea opozantei democrate a lui Trump, Hillary Clinton, a căutat să asigure o tranziţie fără probleme, în pofida viziunii foarte diferite pe care o are faţă de cea a succesorului său, căruia îi va ceda pe 20 ianuarie puterea. De asemenea, el pleacă şi lasă Partidul Democrat fără un lider clar.

Totodată, atunci când el va pleca de la Casa Albă, mai multe dintre principalele sale iniţiative vor continua să depindă de justiţie, ceea ce înseamnă că tribunalele americane şi succesorul său îi vor influenţa major moştenirea, notează Reuters. De altfel, Donald Trump a promis în campania electorală electorală că va abroga rapid ordinele executive ale lui Obama, printre care și reforma în domeniul sănătății, cunoscută sub numele de ObamaCare.

Coadă în Chicago, pentru a prinde bilete la ultimul discurs al lui Barack Obama

Evenimentul din 10 ianuarie a fost unul de mare importanță pentru locuitorii din Chicago. Mii de oameni s-au așezat la coadă, în ziua în care biletele pentru ultimul discurs al lui Barack Obama au început să fie distribuite. Oamenii au înfruntat frigul pentru a se asigura că vor fi prezenți în centrul de conferințe McCormck Place.  În doar câteva ore, toate biletele, care au fost gratuite, au fost epuizate, relatează Chicago Tribune. Mai mult, ulterior, au apărut pe piața neagră, unde un singur bilet se vindea pentru suma de 5.000 de dolari.

“Cred că în aceste momente, în urma alegerilor prezidențiale, avem nevoie de puțin optimism. Este incredibil cât de optimist este (Barack Obama – n.r.), având în vedere că președinția sa a fost uluitoare, iar apoi Donald Trump a câștigat în mod șocant alegerile”, a mărturisit o persoană aflată la coadă.

Vedetele de la Hollywood, mesaje despre președinția lui Barack Obama

Cu puțin timp înainte ca Barack Obama să părăsească reședința prezidențială, mai multe vedete americane au transmis mesaje despre mandatele acestuia și au împărtășit momentele de care s-au bucurat alături de primul președinte de culoare al SUA.

Într-un video postat de Casa Albă, Leonadro DiCaprio, Tom Hanks, Jerry Seinfeld, Ellen DeGeneres, Michael Jordan, Kobe Bryant, John Legend, Kerry Washington, Samuel L. Jackson și mulți alții au adus un tribut celui de-al 44-lea președinte al SUA.

“Nu am mai plâns înainte, în urma unui rezultat al alegerilor prezidențiale”, a mărturisit cântărețul John Legend, amintind de momentul în care Barack Obama a câștigat alegerile prezidențiale, în 2008.

De altfel, de-a lungul mandatelor sale, Obama s-a bucurat de susținerea multor vedete de prim-rang. La prima ceremonie de învestire în funcţie a lui Barack Obama, organizată în 2009, Aretha Franklin a susținut un recital. Patru ani mai târziu, când a fost reales,  Beyonce, James Taylor şi Kelly Clarkson au cântat la cea de-a doua ceremonie.

Președintele în exercițiu a ținut parcă să le mulțumească acestora, printr-o ultimă petrecere organizată la Casa Albă. Beyoncé, Jay Z, Stevie Wonder, Bradley Cooper, JJ Abrams, Chance the Rapper, Bruce Springsteen, Paul McCartney, Eddie Vedder, David Letterman şi George Lucas s-au numărat pe lista invitaților.

Final de mandat, predominat de scandalul atacurilor informatice ruse

Finalul de mandat al lui Barack Obama găsește popoluația americană în continuare divizată  în urma rezultatelor alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Ultimele săptămâni au fost marcate de scandalul privind atacurile informatice, pe care le-ar fi orchestrat chiar de Vladimir Putin, așa cum susține administrația sa.

Potrivit unui raport publicat vineri de serviciile de informaţii americane, obiectivul campaniei ruse de dezinformare şi al atacurilor cibernetice a fost să submineze procesul democratic american, să slăbească o eventuală preşedinţie Clinton şi să crească şansele victoriei miliardarului denigrarea lui Hillary Clinton.

Acuzațiile sunt respinse de Rusia, iar până recent chiar și Donald Trump a respins aceste acuzații. Săptămâna trecută, în urma unei  întâlniri cu șefii serviciilor americane de informații, miliardarul a acceptat că Moscova a luat parte la atacurile cibernetice, însă a afirmat că rezultatul alegerilor nu a fost influențat.

Abordând încă o dată acest subiect, Barack Obama a recunoscut că ar fi subestimat impactul pe care o campanie de atacuri informatice îl poate avea asupra democraţiilor. Preşedintele american a negat însă că l-a subestimat pe omologul său rus Vladimir Putin, care ar fi orchestrat această campanie de atacuri informatice.

Barack Obama, un președinte îndrăgit de americani

Barack Obama își încheie mandatul cu un nivel al popularității destul de pare – de aproximativ 50%. Acest lucru este „foarte neobișnuit” pentru finalul unui al doilea mandat, susțin analiștii. Michelle Obama se bucură și ea de o popularitate ridicată, fiind îndrăgită de americani.


Citește și:

 

 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro