Un fost campion la box a ajuns muncitor în Spania | Citeşte povestea lui fabuloasă

25 aprilie 2015 18:49

Adrian Preda (41 de ani), zis “Mielu”, se culcă în fiecare seară cu gândul că, acum 25 de ani, într‑o vară în care el îşi făcea visuri de mărire, l-a bătut măr pe galezul Joe Calzaghe, “Prinţul” care a strâns milioane de dolari în ringul profesionist.

“Era sănătos şi talentat!”, rememorează Gică Vlad, antrenorul emerit de box care l-a descoperit pe Adi Preda, la CS Muscelul din Câmpulung (Argeş). “Provenea dintr- o familie modestă, avea încă doi fraţi. «Mielu», aşa îi ziceam, era cuminte ca o fată, blând, îşi ieşea greu din fire. Avea 15 ani când a venit la box!”, continuă tehnicianul de 65 de ani, dublu finalist al Naţionalelor şi al Centurii de Aur, în anii ’70, când se lupta cu Simion Cuţov. Preda a fost uitat, dar numele lui e în anuare. “Făcea furori în ring şi ajungea în doar un an campion naţional!”, scrie în “Almanahul muscelenilor”. Iar anul 1990 avea să fie memorabil: “Mielu” devenea campion european de juniori, la semimijlocie (67 kg), apoi lua şi bronzul mondial!
Avea viteză şi o tehnică incredibilă
Iulie, 1990, a 11-a ediţie a CE de juniori, Usti nad Labem, Cehia. Scoţianul Wilson (abandon în repriza a doua), galezul Calzaghe, Petar Ivanov (5- 0) şi turcul Sume (5- 0) au căzut ca spicele în faţa “Mielului fioros”. Calzaghe, am spus! Doar nu… Ba da, chiar “Super Joe”, care, după acest eşec, a ales profesionismul, încheindu-şi cariera invincibil! “«Mielu» al meu l-a bătut rău. L-a ameţit, dreapta, stânga, upercut, avea viteză şi o tehnică incredibilă. Antrenorii lui au vrut să arunce prosopul”, îşi aminteşte Vlad. După 1990, Preda a luat titlul naţional la 71 kg (mijlocie mică, 1992). S-a transferat la Freedom Star Constanţa, acelaşi club cu al “rivalului”, Francisc Vaştag. Numai că pe Feri nu l-a putut depăşi cu nici un chip. “Prin 1999, «Mielu » a încercat şi la profesionişti, dar nu-i plăcea să fie carne de tun! S-a lăsat, acum îşi câştigă pâinea în Spania. Munceşte pe şantier”, conchide, trist, Vlad. Preda promitea să mute munţii, dar a ajuns să mute ciment şi mortar!

Cel care l-a descoperit antrenează de 42 de ani

Gică Vlad (foto) antrenează la Muscelul din 1973. “Acum fac muncă patriotică, sunt pensionar de doi ani. Am 14 sportivi, din care la lotul naţional pe Ştefan Pătraşcu (81 kg). David Rizoiu, de 21 de ani, care luptă la 60 kg, bronz european, vrea să se lase, că nu sunt condiţii! Nu poţi trăi cu 400 de lei pe lună, ce-i drept! Mai e şi Iustin Cocean, la 75 kg, care are 15 ani, e de perspectivă”, spune antrenorul. Mircea Fulger, campion naţional, câştigător al Centurii de Aur, bronz la JO 1984, Viorel Ioana, Aurel Simion, prezent la JO 1964, şi Anghel Iancu sunt cele mai bune “produse” ale clubului.

Joe şi-a apărat titlul timp de 17 ani, de 21 de ori


Calzaghe este mândria Ţării Galilor, unul dintre pugiliştii de legendă ai Europei. E între cei 8 campioni ai lumii care şi-au încheiat cariera fără să fie bătuţi (între ei, şi Mihai Leu). “Prinţul” a câştigat toate cele 46 de meciuri la profesionişti, 21 cu centura pe masă, record unicat! E singurul pugilist din istorie care a fost neînvins 17 ani şi jumătate, aici fiind incluşi şi doi ani ca amator. Rocky Marciano are cea mai lungă serie de meciuri în care nu a pierdut, 49. Site- ul boxrec îl consideră pe sportivul din Hammersmith (Anglia) între cei mai buni supermijlocii din istorie. E în Hall of Fame. Are doi băieţi din prima căsătorie. După ce s-a lăsat, a consumat cocaină. Azi a scăpat de viciu.

Alte meciuri «tari» ale amatorilor români

  • 2000. Adrian Diaconu, fost campion mondial, l-a bătut pe Carl Froch (13-1) în preliminariile JO. “Rechinul” l‑a bătut şi pe Sergio Martinez.
  • JO 1968. Ion Alexe a pierdut în “sferturi” cu Foreman (TKO3).
  • JO 1976. Mircea Şimon a pierdut finala, KO în faţa lui Stevenson (Cuba).
  • 1994, CM. Vladimir Klitschko l-a învins, greu, pe Constantin Onofrei.
  • 1995, CM. Marian Leondraliu l-a pus la podea pe Mayweather jr, boxerul cu cele mai mari burse din istorie.
  • 2000, JO. Constantin Onofrei ceda în faţa nigerianului Samuel Peter, la puncte, cu greu, scor 14-17.
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro