Un urmărit internaţional pentru trafic de cannabis a fost prins cu ajutorul unui alt traficant

14 septembrie 2017 11:18

Un bărbat din Oradea, urmărit internațional pentru că s-a sustras de la executarea unei condamnări la închisoare cu executare pentru trafic internaţional şi deţinere de droguri de risc a fost capturat în urma unei operaţiuni speciale a poliţiştilor şi procurorilor Antidrog din Oradea.

Raul Stuparu, care, pe 20 iunie a.c., a fost condamnat definitiv de Tribunalul Bihor la 3 ani şi 1 lună de închisoare cu executare după ce a fost prins intrând în ţară cu 60 de grame de cannabis nu s-a prezentat la Penitenciarul Oradea şi nici nu a fost găsit de poliţişti pentru a fi încarcerat după pronunţarea verdictului final, scrie ebihoreanul.ro.

Tânărul de 22 de ani a fost prins după ce un all traficant de droguri, martor în dosarul său, a dezvăluit că acesta se află chiar în Oradea, acasă, şi că s-a întâlnit cu el cu o zi mai devreme.

Ca să-și dovedească spusele, dealerul a fost de acord să îl cheme pe Stuparu la o nouă întâlnire, la care au venit și poliţiştii Antidrog şi colegii lor de la Compartimentul Urmăriri.

Raul Stuparu a fost ridicat de echipajele de poliţişti în momentul în care şi-a făcut apariţia la întâlnirea cu amicul său şi a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.


Citește și:  VIDEO EXCLUSIV | Copilărie cu lipsuri. Doinița Oancea a vrut să învețe la liceul ”George Enescu”, dar familia ei nu avea bani. ”După un an m-au retras…”


 

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro