O nouă disciplină obligatorie în Legea Educației

09 martie 2016 15:38

Deputații au adoptat tacit introducerea unei noi discipline obligatorii în școli numită ”Noţiuni de prim ajutor”.

Noțiunile de prim ajutor vor fi, astfel, introduse în toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, atât cel preuniversitar, cât şi universitar: Excepție se face numai în cazul preșcolarilor.

Guvernul anunţat însă că nu susţine această modificare legislativă, pentru că există deja în curricula școlară o disciplină similară.

”Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, arată Executivul, reamintind că disciplinele obligatorii din cadrul curriculumului naţional se stabilesc prin planurile cadru.

Totuși, decizia nu este definitivă în cazul acestei modificări a Legii Educației, Senatul fiind camera care va avea ultimul cuvânt.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii