Accident grav în Slatina. Doi tineri au murit pe loc, o altă victimă a decedat la spital

10 ianuarie 2016 19:20

Doi tineri, un bărbat și o femeie în vârstă de 21 de ani, au murit duminică dimineață în urma unui accident rutier produs în comuna Curtișoara, la câțiva kilometri de municipiul Slatina. Ulterior, la spital a mai murit o tânără care se afla în comă.

Accidentul s-a produs în momentul în care o maşină în care se aflau şase persoane, cu vârste între 21 şi 28 de ani, s-a răsturnat peste fundaţia unei casei. În urma impactului, două persoane au murit pe loc, iar ceilalţi patru, dintre care o fată se afla în comă, au fost transportaţi la spitalul din Slatina. Aceasta din urmă, o tânără de 22 de ani, a murit după câteva ore.
„Două dintre victimele accidentului, o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 21 de ani, au fost găsite decedate. Echipajul SMURD a asistat medical și transportat la UPU Slatina un bărbat, pasager dreapta-față, în vârstă de 24 de ani, găsit conștient, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial”, a purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanuprecizat  purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Şoferul nu avea permis de conducere

Conducătorul auto nu deținea permis de conducere și consumase alcool, conform testului etilotest, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. În comunicatul citat se precizează că un bărbat de 28 de ani din Slatina, Costinel M, în timp ce conducea un automobil fără a deține permis, în Curtișoara, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare și mașina a părăsit partea carosabilă apoi s-a răsturnat.
 
 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii