Cele 2 ghicitori pe care trebuie să le rezolve cei care vor să lucreze la Google. Până și geniile întâmpină probleme, tu cum te descurci?

23 martie 2016 21:09 De: ,

Zvonurile potrivit cărora cei care visează să ajungă să lucreze la celebra companie trebuie să rezolve două ghicitori grele au circulat de multă vreme, însă abia acum au apărut pe Internet două posibile astfel de probleme de logică. Iată care sunt acestea!

Pălării albe și negre

100 de prizonieri stau la coadă pentru a intra la închisoare. Fiecare prizonier poartă o pălărie care este fie albă, fie neagră. Fiecare prizonier poate vedea doar culoarea pălăriei prizonierului din fața sa. Prin urmare, ultimul prizonier de la coadă poate vedea culoarea pălăriilor tuturor, în timp ce primul nu poate vedea nicio pălărie. Începând de la ultimul prizonier aflat la coadă, un gardian îi întreabă pe rând ce culoare au pălăriile lor. Prizonierii care dau răspunsuri corecte scapă de închisoare. Dacă ar fi ca prizonierii să pună la cale un plan, cum ar putea să facă în așa fel încât măcar 99 dintre ei să scape de închisoare?

100 de prizonieri și un bec

100 de prizonieri stau în 100 de celule individuale. În mijlocul închisorii există o cameră de zi cu un bec. Becul este inițial stins. Niciun prizonier nu poate vedea becul din celula sa. În fiecare zi, directorul alege la întâmplare un prizonier care să viziteze camera de zi. În timp ce se află acolo, prizonierul poate comuta becul dacă își dorește. De asemenea, deținutul are opțiunea de a presupune că toți cei 100 de prizonieri au vizitat camera de zi până în acel moment. Dacă presupunerea este falsă, toți cei 100 de prizonieri sunt împușcați. Dacă este adevărată, toți ies din închisoare. Cu toate acestea, prizonierul trebuie să fie 100% sigur de validitatea celor spuse. Prizonierilor le este permis să se întâlnească într-o noapte în curte ca să discute un plan. Ce plan ar trebui să pună la cale pentru ca, în cele din urmă, cineva să facă o afirmație corectă?

Scrie-ne într-un comentariu pe Facebook dacă vrei să afli răspunsurile!

Sursă foto: hepta.ro.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii