Cod galben de ploi, în jumătate din ţară, până la ora 20:00. Cum va fi vremea vineri

27 iulie 2017 09:43

Institutul Naţional de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de miercuri, de la ora 20.00, până astăză la aceeaşi oră. Avertizarea vizează jumătate de ţară.

În intervalul miercuri, ora 20.00- joi, ora 20.00, în Muntenia, Moldova şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial.

Totodată, se vor înregistra frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină.

În intervale scurte de timp, anunţă meteorologii, anunţă cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.

Cum va fi vremea vineri

Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi posibil descărcări electrice, cu precădere în cursul zilei, local în zona de munte şi pe arii mai restrânse în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului.

Vântul va prezenta intensificări la munte, iar în prima parte a intervalului, temporar şi în restul ţării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în depresiunile intramontane şi 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 19 grade.

Citește și: Un numerolog face dezvăluiri șocante despre familia Denisei Manelista. „E ceva în neregulă. E vorba de un blestem”

 

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro