EXCLUSIV/ Cheloo își ține iubita și fetița ascunse! S-a inspirat de la Tudor Chirilă sau Florin Piersic junior

14 septembrie 2017 06:00 De: ,

Cheloo s-a inspirat după alți colegi de-ai săi și are grijă să-și ferească fetița în vârstă de doar câteva luni și iubita de ochii presei și ai lumii, în general.

Viața lui Cheloo, pe numele său Cătălin Ștefan Ion, se desfășoară într-o discreție totală.

Puțini au fost cei care au știut că după divorțul de Daniela Niculescu, acesta s-a cuplat cu o altă Dana. Și tot puțini au fost cei care au aflat de sarcina actualei sale partenere, iar mai apoi de faptul că cei doi au devenit părinții unei fetițe. Asta pentru că artistul a avut mereu grijă să-și țină ascunsă familia. Și nu oriunde, ci în ”fortăreața” sa de lângă Breaza, unde puțini sunt cei care-i calcă pragul casei. Iar atunci când este întrebat despre viața sa privată, acesta evită să dea orice fel de răspuns. În plus, acesta nu merge la evenimente mondene. El iese doar la nevoie însoțit de iubita sa și a făcut tot posibilul ca micuța sa să nu fie fotografiată. Cheloo este la fel de precaut și cu vecinii, oe care-i evită cât de mult poate.

Cheloo nu este singurul artist care a ales sa-și izoleze familia ca s-o țină departe de ochii presei. Două alte persoane publice, din lumea muzicii și a teatrului au făcut același lucru. Este vorba despre Tudor Chirilă și Florin Piersic jr, care au fost întotdeauna extrem de discreți cu viața lor privată.

Trecut cu probleme

Cheloo mai are un băiat, Ştefan, în vârstă de nouă ani, din prima căsnicie, cu Daniela Niculescu, încheiată printr-un divorţ cu scandal, după ce fosta soţie l-a acuzat pe juratul de la Antena 1 că o înşela şi că era violent. În acest an, pe 30 martie, artistul a fost ridicat de mascați sub acuzația de trafic de droguri, lucru pe care l-a recunoscut, ulterior. Pentru aceasta, el a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare și muncă în folosul comunității.


EXCLUSIV VIDEO/ Părinți români care vor să le dea copiilor marijuana. O mamă spune o poveste teribilă: ”Un medic mi-a zis sa-mi exorcizez fiul”


 

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro