Un grup de extremiști a luat cu asalt Ministerul de Justiție din Berlin

19 mai 2017 21:42

Un grup de extremiști, auto-proclamați antijihadiști au luat cu asalt, vineri, sediul Ministerului de Justiție din Berlin după ce ministrul a susținut un discurs împotriva urii.

Poliția a blocat asaltul în timp ce manifestanții au afișat bannere cu mesaje împotriva forțelor de ordine, scrie Deutsche Welle .

În jur de 50 de memrbii ai Mișcării Identariene a încercat să intre în sediul ministerului. Ei au dus un camion închiriat până la intrarea în clădire fiind foarte aproape să lovească un oficial. Au luat apoi o scară de 10 metri și au încercat să urce cu ajutorul ei pe acoperișul clădirii, în timp ce au aruncat cu materiale pirotehnice în polițiști, a declarat un reprezentant al Poliției din Berlin.

Anterior, un demonstrant i-a cerut ministrului Justiţiei Heiko Maas să demisioneze şi să consolideze granițele Uniunii Europene. Unii dintre protestatari au purtat uniforme asemănătoare celor purtate de fosta poliţie populară din Germanie de Est.

Poliţia a oprit asaltul, iar liderul grupului a fost reţinut.


Câteva ore mai târziu, un grup de aproximativ 20 de persoane continua să protesteze la minister, agitând un banner cu un mesaj care denunţa interzicerea exprimării opiniilor.

Citește și: Spionul german arestat pentru că s-ar fi alăturat ISIS a jucat în filme pentru adulți

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro