Gazonul de pe stadionul ”Ilie Oană” a fost distrus! Sâmbătă s-a desfășurat o gală de kickboxing la Ploiești

19 iunie 2017 16:11

Gazonul de pe stadionul ”Ilie Oană” a fost distrus, informează ziarulprahova.ro! Sâmbătă s-a desfășurat o gală de kickboxing la Ploiești.

Gala Colloseum Tournement, găzduită sâmbătă seara pe arena „Ilie Oană”, a lăsat urme, la propriu, gazonul stadionului fiind grav deteriorat, în unele porţiuni, informează ziarulprahova.ro!

Clubul Sportiv Municipal Ploieşti – administratorul arenei – a acceptat organizarea evenimentului fără minime ”garanţii” privind protejarea suprafeţei de joc, pe care, chiar sâmbătă, trebuie să se joace meciul Petrolului contând pentru promovarea în Liga a III-a, astfel că s-a intrat cu camioanele pe gazon, iarba fiind ”sufocată” pur şi simplu, dârele lăsate de roţi şi de accesoriile montate fiind greu de ”reparat” într-un timp atât de scurt!

Gazonul de pe stadionul ”Ilie Oană” a fost distrus. Supercupa și 4 echipe vor juca la Ploiești în noul sezon

Culmea, luni, la stadion au venit şi reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal pentru a omologa arena în perspectiva meciurilor pe care Juventus trebuie să le joace aici în Liga I!

Citiți și Supercupa României se joacă pe stadionul ”Ilie Oană”. Petrolul, Juventus, Viitorul și FC Voluntari ar putea evolua pe arena din Ploiești

 

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro