Peste 10 milioane de euro, agoniseala domnului «vice»! Un obscur politician din Caransebeș deține o avere uluitoare

14 ianuarie 2016 21:45

Până să-l “calce” procurorii, Ion Bejeriţă, vicepreşedinte al PSD Caraş-Severin, putea să-şi măsoare liniştit forţele cu mulţi dintre cei mai bogaţi români. Anchetatorii care îl vizează într-un dosar de evaziune fiscală au descoperit că politicianul deţinea într-un cont 10.585.691 de euro. Cel puţin pentru moment, nu se ştie nimic despre provenienţa sumei uriaşe aflate în posesia lui Bejeriţă.

Politicianul Ion Bejeriţă este anchetat în arest la domiciliu într-un dosar în care procurorii îl suspectează că alături de mai mulţi oameni de afaceri ar fi pus la cale un plan în urma căruia statul ar fi fost păgubit cu aproape două milioane de euro.
Abonat la lucrări publice – deţine o staţie de betoane şi livra materiale aproape exclusiv primăriilor din judeţ -, Bejeriţă a reuşit să îmbine într-un mod fericit pentru el afacerile cu politica. Vicepreşedinte PSD (dar trebuie de ştiut că în judeţul său sunt în total 17 vicepreşedinţi ai acestui partid) şi apropiat al şefilor Consiliului Judeţean, Ion Bejeriţă nu plătea taxe la stat, dar reuşea să-şi pună deoparte bani pentru zile negre.

Facturi false, firme-fantomă

Reţeta prin care un necunoscut politician a reuşit să pună ban pe ban, cărându-i inclusiv cu sacoşa, după cum au declarat martorii identificaţi de anchetatori, era una deja patentată cu mulţi ani în urmă în ţara noastră, şi anume cea a facturilor fiscale fictive, rulate în circuite financiare create în diverse firme, unele de timp “fantomă”.
Anchetatorii arată în referatul pe baza căruia au obţinut arestarea la domiciliu a lui Bejeriţă şi a acoliţilor săi că aceştia ar fi trecut pe facturile false achiziţii precum cele de autocamioane, utilaje, accesorii şi piese de schimb, pentru a-şi diminua profitul şi implicit pentru a nu mai plăti impozite la stat.
În plus, pentru a da o oarecare aparenţă a banilor astfel câştigaţi, evazioniştii coordonaţi de Bejeriţă efectuau transferuri bancare din conturile firmelor lor către cele ale altor societăţi, de unde le scoteau ulterior în numerar, fără o justificare reală, mai spun anchetatorii. În acest mod, potrivit datelor de la dosar, statul ar fi fost păgubit cu 8,3 milioane de lei, adică aproape două milioane de euro.

Sechestre pe averea astronomică

În timpul anchetei, procurorii au încercat să afle şi ce bunuri deţin cei cercetaţi, pentru ca la finalul procesului, în situaţia în care aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, statul să aibă de unde să recupereze prejudiciul reţinut în sarcina lor.
Aşa s-a ajuns în situaţia în care, pe lângă un număr mare de case şi terenuri găsite ca fiind ale lui Ion Bejeriţă, anchetatorii au descoperit că acesta deţinea un cont bancar de pe urma căruia ar fi putut trăi liniştit ani mulţi.
Potrivit procurorilor, vicepreşedintele PSD Caraş-Severin avea în bancă nu mai puţin de 10.585.691 de euro, bani care, fiind vorba de o sumă cash, i-ar fi permis acestuia ca oricând să-şi măsoare forţa cu marii milionari ai României.
De exemplu, în topurile de specialitate sunt afacerişti cunoscuţi care au mult sub 10 milioane de euro cash. Evident, anchetatorii i-au pus sechestru atât pe imobile, cât şi pe bani.

O firmă a dat lovitura în 2014

Una din firmele lui Ion Bejeriţă, Emiliană Vest, care se ocupa cu asfaltările în judeţul Caraş-Severin, a făcut în 2014 un profit net de peste 10 milioane de lei, la o cifră de afaceri de circa 34 de milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
O altă firmă pe care o controlează afaceristul, Axio Mixing SRL, care se ocupă cu livrarea de mixturi asfaltice, a avut profit în 2014 de circa 150.000 de euro, la o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro. În trecut însă, această societate a raportat la Finanţe numai pierderi de ordinul a sutelor de mii de euro.

Petreceri cu vedete la Caransebeş

Bejeriţă este domiciliat în Austria, în localitatea Zeltweg, şi a legat o reală prietenie de “Firuţ”, nimeni altul decât Trandafir Rădoia, patronul Clubului Palace din Caransebeş, unde au avut loc zeci de party-uri cu vedete româneşti.
Atunci când voiau să se petreacă în linişte, Bejeriţă şi Trandafir Rădoia plecau la Viena, unde erau obişnuiţi ai cluburilor de acolo. De altfel, în dimineaţa descinderilor, omul de afaceri Trandafir Rădoia nici nu a fost găsit de mascaţi, fiind la Viena.
La Bucoşniţa, localitatea natală a lui Bejeriţă, se vorbeşte că şi-ar fi ridicat un luxos ranch, fiind un pasionat al vânătorii şi al petrecerilor vânătoreşti. Mobila se lăuda că ar fi fost adusă direct de la Viena, pe comandă.

Comentarii