Se întâmplă în Constanța! Ce iese prin acoperișul unei biserici! GALERIE FOTO

13 martie 2016 23:22

În Constanţa se construieşte o biserică… unică, dată fiind inventivitatea constructorului.


 

Biserica Sf. Mucenic Haralambie a luat naştere în anul 2010, pe bulevardul Tomis din Constanţa, în zona Boema, între o benzinărie şi un bloc.

Iniţial, construcţia a fost realizată din panouri de lemn, aşa cum se obişnuieşte în cazul lăcaşurilor de cult, până se adună fonduri. În urmă cu un an de zile, s-a început construcţia cu cărămidă şi beton. Pentru că nu aveau unde să mute bisericuţa, aceasta a fost lăsată pe loc, iar zidurile şi acoperişul au fost ridicate pe lângă ea, rezultând astfel, în primă fază, o biserică de tip matrioşka: una mai mică într-una mai mare, asemenea celebrelor păpuşi ruseşti.

O altă unicitate a acestei biserici este acoperişul. Marginea acestuia ajunge peste trotuar şi chiar peste un stâlp de iluminat public, din beton, de care sunt agăţate o mulţime de cabluri. Pentru că stătea în drumul acoperişului, constructorul a luat măsura de a-l face parte integrată din construcţie. Drept urmare, acum, stâlpul plin de cabluri trece prin acoperişul de lemn al bisericii.

Primăria Constanţa a demarat de ceva vreme un proiect de schimbare a tuturor stâlpilor de beton din oraş, cu unii dintr-un aliaj uşor. Rămâne de văzut cum se va extrage stâlpul din acoperiş la momentul respectiv.

Problemele lăcaşului sfânt nu se opresc însă aici. Potrivit reprezentanţilor ENEL, construcţia nu deține aviz de amplasament favorabil din partea Enel Distribuţie Dobrogea. Încă din data de 28.01.2015, Enel Distribuţie Dobrogea a sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Primăria Constanţa cu privire la demararea lucrărilor de construcţii pe terenul aferent bisericii, afectat de reţele electrice subterane de medie tensiune, fără a fi obţinut în prealabil un aviz de amplasament favorabil.

Comentarii