Studenta la Medicină dispărută de peste o săptămână a fost găsită moartă

21 ianuarie 2016 13:39

O tânără de doar 19 ani, studentă la Medicină, a fost dată dispărută în urmă cu mai bine de o săptămână. Ea a fost găsită moartă.

Studenta de la Medicină care a dispărut fără urmă a fost găsită moartă în Orhei, potrivit protv.md.

„Studenta de la de la UMF disparută la 11 ianuarie  2016, a fost găsită strangulată în pădurea Doi Haiduci din raionul Orhei. Versiunea preliminară este că s-ar fi sinucis. Poliția a depistat că tânăra a accesat în ultima perioadă deseori pagini web cu modalități de sinucidere”, informează IGP.

Dispărută fără urmă de acasă

Studenta la Medicină din Chişinău a dispărut, fără urmă, de acasă. Părinţii şi prietenii disperați au căutat-o fără încetare de mai bine de o săptămână.
Gabriela Pătraşcu, în vârstă de 19 ani, fusese văzută ultima dată în urmă cu 8 zile, în apropierea Universităţii de Medicină din Chişinău.

Lunea trecută, fata a vorbit pentru ultima dată cu mama ei, la telefon, înainte de a merge să dea primul ei examen de la facultate. Examen la care, potrivit colegilor ei, nu a mai ajuns.

După câteva ore, mama tinerei a sunat-o din nou, dar fiica ei nu a mai răspuns. La scurt timp, Gabrielei Pătraşcu i s-a închis telefonul.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii