Surpriză pentru polițiștii din Sibiu! Au fost șocați când au văzut ce animal creștea în baie un bărbat

28 februarie 2016 19:00

Un bărbat din Mediaş este cercetat penal după ce poliţiştii au găsit în baia lui un animal cu blana extrem de prețioasă, pe care, se pare, medieşanul l-a capturat de pe un fond de vânătoare.

”În urma unei percheziţii efectuate la domiciliul unui bărbat din municipiul Mediaţ, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu au depistat un jder capturat de pe fondul de vânătoare şi crescut în captivitate în una din camerele imobilului. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, domiciliat în municipiul Mediaş, este cercetat penal sub aspectul sâvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic prin vânătoarea mamiferelor cu mijloace neautorizate”, spun poliţiştii sibieni.

Cel mai probabil, bărbatul a fost pârât de vecini la Poliţie, pentru că, atunci când au ajuns la apartamentul de la etajul întâi al blocului, oamenii legii au mers direct în baie, la animalul cu blană preţioasă.

Jderul a fost luat de poliţişti şi predat Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sibiu pentru a fi eliberat în pădure.

Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro
Comentarii