Vești proaste pentru mii de români! ”Prima Casă” scoasă din legea Dării în plată!

21 martie 2016 16:35 , de Radu Nistor

Presiunile făcute de bancheri, chiar de șeful acestora Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, asupra politicienilor dau rezultate. Concret, cerințele băncilor ca Programul ”Prima Casă” să fie scos din Legea dării în plată, pe motiv că ar avea efecte nefaste asupra economiei, a fost însușit de liberali, cei care sunt chiar inițiatoriii actului normativ.

Aceștia susțin și eliminarea plafonului de 150.000 de euro pentru valoarea imobilelor cu destinație de locuință și a programului ”Prima Casă” din legea dării în plată.

”Suntem pentru eliminarea plafonului stabilit în Senat, pe motiv că este un plafon care stabilește o discriminare foarte clară și temerea noastră că această lege în baza acestui articol poate fi atacată la CCR este reală. Suntem pentru eliminarea programului ‘Prima Casă’ de sub incidența legii dării în plată. Această lege se va aplica celor care sunt titulari de contract, celor care au casa ca și locuință, eliminăm din noțiunea de consumator absolut orice idee de speculă sau orice idee de profit pe care unul sau altul ar fi vrut să îl obțină”, a spus liderul PNL Alina Gorghiu.

Legea a fost aspru criticată și de premierul Dacian Cioloș, care spunea că aceasta trebuie să vizeze concret cazurile sociale şi nu să rezolve problemele speculatorilor imobiliari.

”Mie mi se pare că aceasta lege trebuie nu doar declarativ ci și faptic să vizeze cazurile sociale, deci acele situații în care creditorii au luat un credit de la bancă ca să-și cumpere o casă, un apartament în care locuiesc și atunci când au probleme de rambursare să nu fie în situația de a scoate familia în stradă. Nu cred că această lege sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale să rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să cumpere imobiliare sau să investească în imobiliare și acum văd că nu le mai funcționează piața și să rezolve să arunce în aer sistemul bancar ca să-și rezolve problemele”, a spus Cioloș.

Miercuri, legea inițiată de liberalul Daniel Zamfie va primi votul deputaților juriști, urmând ca mai apoi să fie supusă votului final al acestora.

RTEmagicC_1_a3e9de.jpg

Comentarii