Starul radio Vlad Craioveanu este, de fapt, legist! “Mi s-a părut mai fain să lucrez cu morții decât cu viii, sunt mai cuminți”

Data: 13 Sep. 2017

Este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio din țară și, de fiecare dată când și-a strâns catrafusele cu nervi și s-a instalat într-un nou studio, a fost urmat de mii de oameni, obișnuiți atât cu vocea, cât și cu stilul lui acid. Vlad Craioveanu lansează mereu provocări, pentru că se plictisește repede. Acum e la la Smart Fm, radioul lui Marius Tucă, unde i s-a promis exact ce căuta  – libertate totală. Un sfert de veac în eter numără deja Craioveanu, care a început să încărunțească. E în radio de la 15 ani și puțini știu că a făcut o facultate de drept cu specializare în ..medicină legală. “Mi s-a părut că e mai fain să lucrezi cu morții decât cu viii! Morții sunt cuminți, viii nu sunt toți cuminți. Cu viii mai ai probleme. Mortu’ stă acolo, verifici pe unde s-a tras glonțul. E arsura mare, s-a tras de aproape. Nu e arsura mare, s-a tras de departe”, și cam asta e tot ce știe Craioveanu despre crime scene investigation, lucruri văzute probabil la tv. Pentru că nu a lucrat niciodată în domeniu și recunoaște azi că nu i-a folosit la nimic școala. Când vine vorba însă de fiica sa, lucrurile se schimbă. Ea n-are voie să nu facă facultate. “Să-și bage mințile în cap”, spune el, cu o figură severă, pe care puțini i-o cunosc – cea de tată.