31 Aug. 2018 11:36

(P) India – istorie, tradiție și spiritualitate

Distribuie

O Mecca a culturii și obiceiurilor, un ținut al maharajahilor și al templelor hinduse grandioase, India te întâmpină cu o diversitate de obiective istorice și locuri pitorești pe care le-ai admirat cu siguranță în filmele cu Salman Khan.

În ciuda progresului high-tech pe care India îl face, această țară reușește să rămână tradițională, cu femei care îmbracă coloratele sari și își punctează frunțile cu bindi, cu vaci sacre care umblă libere pe străzi, numeroase ritualuri hinduse și o societate divizată încă în caste …

Se spune că orice călătorie în India trebuie să includă traseul Triunghiul de Aur, astfel că turoperatorul Europa Travel îți propune un circuit exotic prin care să descoperi cele trei orașe importante: New Delhi, Jaipur și Agra, urmată de o călătorie spirituală în Varanasi, o plimbare cu barca pe apele sacre ale fluviului Gange și una pe elefant, așa cum obișnuiau odinioară membri regali să facă.

O țară învăluită în tradiții și credințe

India este o destinație a contrastelor evidente și chiar dacă această țară poate fi aglomerată, poluată sau săracă, vei rămânesc surprins să constați că aici, probabil ca în niciun alt loc din lume, îți vei găsi cel mai repede 'nirvana' în templele budiste sau în ashram-urile înlănțuite pe malul fluviului sacru Gange.

Descoperă capitala Indiei, unde încă mai poți simți influențele britanice și să observi diferențele uriașe dintre zona nouă și cea veche. Printre comorile arhitecturale pe care le găsești în New Delhi se numără Qutub Minar, cel mai înalt minaret din cărămidă din țară ce face parte din UNESCO, dar și India Gate, un arc din piatră impresionant. Fotografiază aici  cea mai veche și mare moschee, Jama Majid cu interiorul său grandios ce poate adăposti peste 25.000 de pelerini. Iar apoi oprește-te în Piața de Condimente pentru o experiență autentic indiană.

Europa Travel îți propune să descoperi opțional Akshardham Temple, cel mai mare complex de temple hinduse din lume și Templul Lotusului, vizitat de 10.000 de pelerini ai religiei Bahai în fiecare zi.

Cu a sa istorie de până la 4000 de ani, India găzduiește un număr mare de monumente ridicate de mogulii care au dorit cu orice preț să impresioneze chiar și după moartea lor. Mergi la Mormântul lui Humayun, considerat unul dintre cele mai frumoase mausolee în stil persan construit pentru mogulul ce a fost numit 'omul perfect!'.

Explorează ținuturile deșertice ale Rajasthanului

Circuitul de la Europa Travel continuă cu Jaipur, cu pământurile sale deșertice și casele roz ale maharajahilor unde vei vizita complexul de palate și grădini ale orașului, dar și impresionantul Palat al Vânturilor cu cele peste 900 de ferestre realizate pentru femeile din casa regală care respectau purdah (o tradiție indiană care le împiedică pe femei să fie văzute de alți bărbați din afara castei/casei regale).

În plus, Jaipur este celebru și pentru Observatorul Astronomic, fiind cel mai mare și conservat dintre observatoarele împăratului Maharaja Jai Singh, care era pasionat de matematică și astronomie. La 11 km de Orașul Roz, poți să faci o plimbare pe elefant, așa cum brahmanii obișnuiesc să procedeze și astăzi, până la Fortul Amber, un complex de palate și grădini realizate în stil rajput.

Cel mai frumos monument închinat dragostei eterne!

În Agra vei putea descoperi monumentul Împăratulului Shah Jahan care a fost ridicat pentru soția sa, Mumtaz Mahal, cel mai frumos mausoleu închinat dragostei ce a fost sculptată în marmură albă ca simbol al purității. Taj Mahal este astăzi una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, un edificiu parte din UNESCO de văzut măcar o dată în viață!

India este probabil cea mai spirituală țară din lume, astfel că orice circuit aici trebuie să includă și descoperirea orașului sacru, Varanasi ce este traversat de Gange – fluviul care s-a format din trupul ființei primordiale la începutul lumii. Astfel că, Varanasi este socotit de hinduși, jainiști și budiști ca fiind centrul universului!

Admiră numeroasele ghat-uri ce ard neîncetat, la o plimbare pe fluviul Mamei Ganga,  mergi la  Bharat Mata Mandircel mai frumos templu ridicat în cinstea lui Mahatma Gandhi, iar apoi regăsește-te spiritual în Templul Kashi-Vishwanath, unde îi poți zări pe sadhu în starea cea mai profundă de meditație (oamenii considerați sfinți în celebrele ținute portocalii și vopsiți pe față).

De Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Oferte Speciale Circuite exotice

Circuit India – Triunghiul de Aur si Varanasi – tarif 849 euro/persoana, 10 zile (4  nopti in New Delhi, 1 noapte in Jaipur, 1 noapte in Agra, 2  nopti in Varanasi) cazare  cu mic dejun si cina la hoteluri de 4*, transport avion, tururi si excursii cu autocar conform program, plimbare cu barca pe Gange, ghid local, asistenta turistica. *Oferta speciala pentru plecarea din 30 octombrie 2018 – Reducere 15% din tariful de baza 999 euro – 849 euro! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407

Loading...
Comentarii