Numărul celor care ajung să se întrebe la un moment dat “unde vând cărți” este mare. Contrar unor idei preconcepute, potrivit cărora o bibliotecă se vinde doar atunci când nevoia de a câstiga bani pentru a rezolva anumite urgențe este stringentă, cărțile se pot vinde si atunci când persoana care le deține le-a citit pe toate și își propune să formeze o noua bibliotecă din volume pe care nu a ajuns încă să le citească.

Potrivit Anticariat-Carti.com, indiferent de motivul pentru care se vând cărțile, anunțurile de tipul “cumpăr cărți pentru anticariat” nu ar trebui să fie ignorate cel puțin din următoarele considerente:

  • Este posibil ca prin vânzarea unor anumitor cărți să se creeze și altor persoane accesul la cărți care nu mai există pe piață – în nicio librărie, la nicio editură și în niciun anticariat;
  • Vânzarea cărților către un anticariat este sigură, legală si accesibilă;
  • Un anticariat va cumpăra cărți din absolut toate domeniile.

Condiții de achiziționare
Acest anticariat îi anunță aproape continuu pe cei care vor să vândă cateva volume sau întreaga bibliotecă că se pot deplasa oriunde în București sau în zonele limitrofe pentru a face achiziții corect plătite și evaluate. “Cumpăr cărți București” nu este un anunț menit să înșele așteptările cumpărătorilor, ci unul cât se poate de serios, gândit să vina în ajutorul acestora:

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

  • Echipa Anticariat-Carti.com se poate deplasa la domiciliul clienților săi sau la sediile firmelor care decid să vânda cărți. Mai mult de atât, anticariatul își pliază programul de achiziții în funcție de cel al clienților, lucrând chiar și sâmbata și duminica, iar în timpul săptămânii chiar dupa orele de program obișnuit – dupa ora 18. Deplasarea la client este un serviciu gratuit.
  • Cu o experientă relevantă în spate, obținută în peste 10 ani de activitate în domeniul achiziției de cărți, anticariatul evaluează corect volumele de cărți, indiferent de nișă sau de anul de apariție (1800 – 2019 (a.c.)).
  • Prețul cărților se poate negocia – ca elemente de negociere punându-se accent pe tipul cărților (cele rare au întotdeauna un preț special) și cantitatea vândută.
  • Se achiziționează cărți din toate categoriile: literatură, dezvoltare personală, arte, istorie, geografie, chimie, matematică, medicină, romane de dragoste, polițiste și multe altele. De asemenea, se achiziționează cărți indiferent de editură – Polirom, Humanitas, RAO, Nemira, Litera și multe altele.

Nu în ultimul rând, modalitatea de comunicare cu potențialii vânzători de carte este deosebit de facilă. Pe site-ul anticariatului există un formular care trebuie să fie completat: nume, prenume, oraș, număr de telefon, număr estimativ de cărți și intervalul în care persoana respectivă își dorește să fie sunată. Se poate observa că anticariatul online respectă relația cu clienții săi și îi contactează în consecintă, atunci cand dispun de timp liber și sunt în afara orelor de program.
În concluzie, Anticariat-Carti.com este partenerul ideal în procesul de vânzare/ achiziție cărți, un partener corect în tranzacțiile pe care le face și în relațiile cu clienții săi!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
FANATIK.RO
Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
FANATIK.RO
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI