MENIU CAUTĂ
23 Apr. 2014 14:55

Cătălin a revenit acasă! Băiatul care a înfrânt leucemia va merge periodic în Germania, la control

Distribuie

Pentru Cătălin Caloiu, băieţelul de aproape 5 ani, diagnosticat cu leucemie, când mergem acasă?', întrebarea ce-o punea tot mai des în ultima perioadă de tratament din Germania, s-a transformat în am ajuns acasă!'.
Cele peste nouă luni de străinătate au trecut greu. Cu mari spaime, chinuri şi lupte de strângere a banilor ce periodic erau ceruţi de clinica din Munchen. Sume mari, ce păreau iniţial imposibil de adunat, au putut fi strânse, totuşi, datorită mulţimii de prieteni, de colegi ai lui Cătălin şi ai familiei lui sau, pur şi simplu, străini, sensibilizaţi însă de suferinţa băieţelului. Un efort la care a pus umărul' şi campania Ajută copiii!'.
Cătălin s-a întors mai puternic şi, aşa cum arată analizele, mult mai sănătos decât era la începutul verii trecute. Reacţia lui la revenirea acasă ne-a povestit-o cel mai bine chiar mama lui, cu propriile ei cuvinte: Este atât de fericit! Nici un colţişor al casei nu a rămas necercetat, şi-a examinat jucăriile, de parcă le-ar fi văzut pentru prima oară. Chiar dacă a primit cadou multe alte jucării, el preferă tot maşinuţele lui vechi, fără roţi sau dezmembrate. Nu are importanţă cum arată, sunt ale lui, îl fac să se simtă în siguranţă. S-a bucurat că poate face baie în cadă (timp de un an nu a putut face decât duş, şi doar de la buric în jos), s-a bălăcit o oră şi era superîncântat'.
Timp de încă doi ani va continua curele de chimioterapie, dar situaţia lui medicală nu-l va împiedica să se întoarcă la grădiniţă, să facă sport sau să se joace, ca orice copil sănătos. Problema vor fi desele drumuri la Munchen, la analize şi control periodic.
Iniţial ne chemau săptămânal, dar le-am spus că n-am putea suporta financiar aşa ceva, plus că ar fi obositor şi pentru Cătălin. S-a decis ca, deocamdată, să mergem la două săptămâni, urmând ca, după o vreme, să ne ducem lunar', ne-a precizat mama lui Cătălin. Atât doar că fiecare drum costă.
Mai precis, cam 800 de euro, din care 650 de euro doar avionul pentru două persoane. Iar pe 28 mai şi 28 august va face două puncţii medulare, ce vor impune costuri şi mai mari. De aceea, Cătălin şi familia lui încă mai au nevoie de ajutorul nostru. Chiar dacă şi ce a fost mai greu se pare că a trecut.

Loading...
Comentarii