MENIU CAUTĂ
06 Noi. 2017 21:20

Cu 20.000 de euro îi putem reda copilăria lui Liviu Alexandru

Distribuie

Liviu Alexandru şi-a petrecut mai toată copilăria prin spitale din cauza problemelor de sănătate cu care s-a născut, dar şi a celor apărute ulterior. Dacă unele dintre acestea s-au rezolvat în mare parte, cele apărute ceva mai târziu îi dau şi în prezent bătăi de cap. De mai bine de 4 ani, copilul pierde periodic sânge şi, din cauza lipsei aparaturii performante, medicii nu au reuşit să-i pună un diagnostic concret. Tocmai de aceea, mama a decis să-şi ducă fiul la clinica AKH din Viena.

În ziua în care a venit pe lume, medicii au observat că Alexandru Liviu Stoian, un puşti tare simpatic din Alexandria, avea picioruşul strâmb. Mai exact, băieţelul s-a născut cu varus equin la piciorul drept – o deformare complexă a piciorului – pentru care a început să facă recuperare încă din a patra zi de viaţă. Mama îşi aminteşte şi în ziua de astăzi cum medicii erau nevoiţi să-i rupă picioruşul pentru a-l pune în ghips în poziţia corectă.

Toate manevrele erau făcute pe viu, fără anestezie. Nu am să uit niciodată cum urla mititelul ca din gură de şarpe. Când a împlinit o lună şi jumătate, a fost supus unei intervenţii chirurgicale de alungire de tendon. Apoi a purtat, ani la rând, zi şi noapte, nişte ghetuţe speciale. Practic, el era încălţat non-stop. Normal ar trebui să le mai poarte şi azi, dar din cauza unor probleme apărute la baza unghiilor, suntem nevoiţi să facem o pauză', povesteşte mama lui Liviu Alexandru.

A fost doar începutul

Picioruşul strâmb a fost însă doar începutul unui lung şir de afecţiuni de care a suferit şi încă suferă puştiul. După ce a împlinit patru anişori, copilul a început să acuze, zilnic, dureri mari de burtă. Acestea erau însoţite şi de episoade dese de vărsături, de o stare continuă de rău, dar şi de infecţii urinare cu E.coli. Câţiva ani a primit, de câteva ori la rând, tratament pentru enterocolită. A fost suspect de tot felul de boli gastro-intestinale, a făcut multiple tratamente pentru infecţii urinare, ba chiar mai mult, la un moment dat, i s-a spus că are apendicită şi că ar trebui operat.

Şi de parcă nu ar fi fost îndeajuns, la un moment dat au început să apară şi sângerări nazale, dar şi pe gură. Mama lui Liviu Alexandru nu mai ştia încotro să o apuce şi la ce medici să mai meargă pentru a afla ce are copilul. Toată această amestecătură de simptome, dar şi tratamentele care nu duceau la nici un rezultat îmbucurător au durat câţiva ani. Într- un final, în 2015, după ce mama a hotărât să-şi aducă băiatul în Bucureşti, acesta a primit un prim diagnostic.

După multiple investigaţii, familia a aflat că la baza durerilor de burtică, a vărsăturilor şi a infecţiilor urinare stătea o hidronefroză congenitală (adică o malformaţie a rinichiului drept din cauza căreia copilul nu putea elimina urina în totalitate, pentru că aceasta ajungea într-o cantitate foarte mică în vezică).

Suspect de cancer la cap

Pentru rezolvarea acestei probleme, băiatul trebuia supus unei intervenţii chirurgicale, doar că, din cauza sângerărilor pe care le avea frecvent, operaţia nu putea fi făcută. Sângerările ne-au ţinut mult timp pe loc şi ne-au dat şi cele mai mari emoţii, pentru că, din cauza lor, Alex a fost suspectat ba de cancer la cap, ba de cancer în gât. A făcut două cauterizări, iar după fiecare dintre acestea, medicii îl intubau. A fost o perioadă grea şi urâtă, de care mi-e tare greu să-mi amintesc.

Mai rău este că nici până în ziua de azi nu a vem un diagnostic în baza căruia să ştim şi noi cu ce ne confruntăm şi totodată să primim un tratament care să pună capăt acestor sângerări', spune femeia. Anul acesta, la începutul lunii august, medicii au decis să-l opereze pe Liviu Alexandru şi să-i monteze o sondă cook, care să-l ajute să elimine întreaga cantitate de urină pe care o produce organismul său. Văzând că această problemă s-a rezolvat, mama şi-a propus să facă tot ceea ce îi stă în putere pentru a pune capăt, odată pentru totdeauna, şi sângerărilor care i-au slăbit foarte mult organismul fiului ei.

Nici tatăl micuţului nu a rămas indiferent la toată suferinţa fiului, motiv pentru care a decis să plece la muncă în străinătate pentru a strânge bani pentru Liviu Alexandru. Însă între timp, mama băiatului a suferit şi ea o intervenţie chirurgicală şi toată agoniseala a fost cheltuită. O bună perioadă de timp, femeia a fost nevoită să ia totul mai uşor, dar asta nu a împiedicat-o să trimită dosarul medical al lui Liviu la clinica AKH din Viena. Într- un timp scurt a primit şi răspunsul şi a fost extrem de fericită.

Austriecii îi programaseră copilul la control pe data de 15 noiembrie şi, mai mult decât atât, îi informaseră că nu exclud să intervină chirurgical dacă este nevoie. Pentru toate acestea însă, micuţul are nevoie de aproximativ 20.000 de euro. Cine doreşte să-l ajute ca să scape de problemele care îl chinuiesc de mai bine de 4 ani poate dona 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul Liviu'. Pentru sume mai mari se pot face donaţii în conturile Fundaţiei Ringier.

 

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Pasiunea secretă a jurnalistului Dragoş Pătraru
Loading...
Comentarii