24 Ian. 2013 16:47

Darius e dependent de insulină la 2 ani

Distribuie

Când a venit pe lume, în octombrie 2010, Darius Bîrsoianu era perfect sănătos. Însă, un şir de neglijenţe medicale l-au dus în situaţia de a avea nevoie de resuscitare, apoi spre septicemie şi pneumonie de aspiraţie. Cu toate astea, după un an, Darius şi părinţii lui primeau o veste bună: totul părea să fi revenit la normal. Dar cum lucrurile bune nu ţin prea mult, în vara anului trecut micuţul a ajuns iarăşi la Urgenţă. Chiar medicii s-au minunat: Darius avea glicemia… 816, dar încă nu intrase în comă. Diagnosticul n-a lăsat însă loc de dubiu: micuţul avea diabet tip 1, insulino-dependent. De atunci, Darius suportă tratamentul cu insulină, dar şi un regim foarte strict ce solicită la maximum veniturile modeste ale familiei care stă cu chirie.

Ar fi necesari 4.000 €

Orice ajutor e bine-venit, de la teste de glicemie la ace de insulină, dar mai ales sprijin pentru a face rost de dispozitive speciale pentru uşurarea suferinţei mititelului. Avem promisiunea unui medic diabetolog că îi va monta lui Darius un fel de pompă de insulină, pentru a scăpa de injecţiile zilnice. Doar că noi ar trebui să suportăm jumătate din costurile acesteia, adică vreo 2.000 de euro. În plus, ar fi nevoie şi de un aparat special de monitorizare a glicemiei, dar unul în infraroşu, ce ar elimina înţepăturile zilnice în degeţelele lui, aşa cum se face în mod clasic. Însă şi acesta costă tot 2.000 de euro, deci cam 4.000, în total', ne-a scris mama lui Darius. Părinţii ar vrea să-şi ajute copilul, dar n-au posibilitatea materială de a o face. Poate că cineva îl va ajuta pe Darius să afle că viaţa nu e doar un şir nesfârşit de injecţii şi înţepături.

Cum poţi ajuta

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Cum ne poţi contacta

Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro.
Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: ajuta copiii@libertatea.ro.
Contul Fundaţiei Ringier: RO 48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Loading...
Comentarii