02 Noi. 2016 15:55 , de Simona Ionescu

Operația a reușit. Claudiu trebuie să învețe acum să vorbească!

Distribuie

Vă scriam despre drama prin care trece acest băieţel de 3 ani şi jumătate în urmă cu câteva luni, când vă solicitam ajutorul pentru că operaţia era iminentă, iar părinţii lui Claudiu, oameni simpli de la ţară, nu aveau banii necesari - 25.000 de euro.

Boala debutase brusc, cu o umflătură deasupra unui ochi. Doar în urma unui RMN medicii au depistat că are o malformaţie anevrismală de venă Galen. O boală rară, dar care necesita o intervenţie chirurgicală de urgenţă în singura clinică privată unde se fac astfel de operaţii, cu aparatură specială. Băieţelul risca să moară dacă nu era operat repede.

În scurtul timp rămas, am reuşit să strângem doar o mică parte din fondurile necesare, însă, împreună cu fondurile strânse de alte fundaţii, a fost de ajuns pentru achitarea intervenţiei. Din fericire, operaţia, efectuată săptămâna trecută, este considerată un succes. Acum, Claudiu e în convalescenţă, iar zilele acestea va pleca acasă.

Lupta cu boala însă nu s-a terminat. Anevrismul acela i-a apăsat pe creier, iar acum îngeraşul acesta cârlionţat trebuie să înceapă un program intens de recuperare, care necesită logoped si kinetoterapeut. Numai cu ajutorul lor, Claudiu va putea deveni un copil pe deplin sănătos, fără nici un handicap.

Singura soluţie ca acest băieţel de la ţară să aibă o şansă de vindecare e ca părinţii să închirieze o garsonieră în Galaţi şi astfel, timp de un an, să-l poată duce la medic şi la programul de recuperare. Tatăl munceşte în construcţii şi face mari eforturi să strângă bani, dar pentru programul de recuperare pe care l-au recomandat medicii este depăşit.

Haideţi să ajutăm în continuare acest copil, căci are şanse să nu ajungă un asistat social mai târziu! Vă rugăm, faceţi un efort şi donaţi 2 euro (9 lei) prin sms la 8828, cu textul Claudiu', sau depuneţi în contul bancar pe numele lui! Banii îl vor ajuta să înveţe să vorbească.

cum poti ajuta 2

Loading...
Comentarii