29 Ian. 2013 18:11

Premieră medicală pentru România! Un copil de 3 ani va fi primul român supus unei grefe cu celule stem pentru regenerarea sistemului neuronal

Distribuie

Povestea lui Alex e simplă şi dramatică, totodată. La vârsta de 11 luni, accidental, s-a înecat în timpul unei mese, suferind un stop respirator. Minute bune, creierul nu i-a mai fost oxigenat, ceea ce a dus la leziuni neurologice severe, apoi la paralizie generală. Din acea clipă, părinţii lui, George şi Adina, au încercat tot ce era posibil pentru recuperarea fiului lor, în străinătate şi în ţară. Speranţa cea mare s-a ivit acum, când prin intermediul companiei Cord Blood Center condusă de dr. Tudor Panu, ce va suporta costurile transportului şi tratamentului, Alex va deveni primul pacient român care va beneficia de un transplant de celule stem, recoltate la naştere din propriul cordon ombilical. Intervenţia va avea loc în cadrul unui program experimental, dar aprobat de autorităţile federale americane, la Duke University Hospital. Teritoriu nou, dar cu infinite posibilităţi, medicina regenerativă speră ca prin intermediul grefelor cu celule stem să poată reface organe, ţesuturi, zone ale organismului afectate de boli şi leziuni grave. Din păcate, la ora actuală, mai puţin de 10% din nou-născuţii din România beneficiază, la naştere, de recoltarea de celule stem.

Loading...
Comentarii