30 Oct. 2017 22:07

A intrat de trei ori în stop cardio-respirator pe masa de operație, dar a ținut cu dinții de viața lui. Cu 4.000 de euro, poate afla care sunt șansele ca metastazele de pe creier să dispară

Distribuie

În urmă cu 4 ani, Alin Gabriel Amariei a fost diagnosticat cu tumoare cerebrală. A fost operat, dar, din nefericire, medicii nu au putut curăţa tot ţesutul bolnav de pe creierul băieţelului, însă au reuşit să ţină boala sub control câţiva ani, cu ajutorul tratamentului. Şi când credeau că totul merge într-o direcţie bună, examenul RMN a arătat că, de fapt, nu era deloc aşa, iar creierul fusese invadat de metastaze. În speranţa depistării unui tratament care să le vindece copilul, părinţii vor să-l ducă în Turcia, la American Hospital.

Până să fie lovit de boală, Alin era un copil tare vesel, cunoscut şi iubit de toţi vecinii din comuna Castelu, judeţul Constanţa, locul în care s-a născut şi a crescut alături de părinţii şi frăţiorul său mai mare. Era în stare să se joace în curte cât era ziua de lungă şi cel mai mult îi plăcea să se ascundă, dar mama ştia exact de unde să-l ia, pentru că vocea lui inconfundabilă răsuna în toată ograda. În 2012, în speranţa unui trai mai bun, părinţii au hotărât să plece la muncă în Cipru. Nu au conceput însă să-şi lase copiii acasă, motiv pentru care au plecat cu toţii. Un an totul a mers ca pe roate, iar familia Amariei era cât se poate de fericită. Într-o bună zi însă, Alin a început să se simtă rău. Îl durea capul şi vărsa tot ce băga în guriţă. După o săptămână, mama l-a dus la medic, iar copilul a primit un tratament care însă nu i-a priit. S-au întors la doctor şi le-au fost prescrise alte medicamente care, de asemenea, nu i-au îmbunătăţit deloc starea de sănătate. Într- un final, au ajuns la spital, pentru că micuţul era deshidratat şi abia dacă se mai putea ţine pe picioare. A fost supus unor investigaţii amănunţite, printre care s-a numărat şi un examen RMN. În momentul în care medicul a venit să le comunice rezultatele, mama a simţit că ceva nu este în regulă. Doamna doctor care se ocupa de Alin era însărcinată. Am văzut- o că e tare crispată şi că nu ştie ce şi cum să ne zică… dar nu m-am aşteptat să aud ce-am auzit. În clipa în care ne-a spus de tumoarea de pe creier am înlemnit şi nu am mai putut scoate o vorbă, iar soţului meu i s-a făcut rău şi a căzut din picioare. Medicul ne-a sfătuit să ne întoarcem în România de urgenţă şi să vedem ce este de făcut', povesteşte Mihaela Amariei, mama lui Alin.

Operaţie pe creier de 7 ore şi jumătate

Pe 21 februarie 2013, copilul a fost internat la Spitalul Bagdasar Arseni. Chiar dacă aveau toate rezultatele analizelor din Cipru, medicii români l-au supus pe micuţ unui nou şir de investigaţii, pentru a fi siguri că nu s-a strecurat nici o greşeală pe undeva. Din păcate, rezultatele au fost aceleaşi. Ba mai mult decât atât, copilul avea şi hidrocefalie – acumulare excesivă de lichid în interiorul cutiei craniene – şi trebuia operat. Pe 1 martie, Alin a intrat pentru prima dată în sala de operaţii, unde i-a fost montat un şunt din cutia craniană până în intestinul subţire, care avea ca scop drenarea excesului de lichid din căsuţa creierului.

După o săptămână, băiatul avea să treacă printr-o încercare mult mai grea. Medicii hotărâseră să intervină chirurgical în încercarea de a extirpa tumoarea care îi invadase creieraşul micuţului. A intrat în sală şi a mai ieşit după 7 ore şi jumătate. Nu pot să vă descriu cum au trecut acele ore. Tumoarea era înfiptă în creier, motiv pentru care nici nu a putut fi extirpată în totalitate, iar copilul meu a intrat de trei ori în stop cardio-respirator pe masa de operaţie. Iar după ce a ieşit şi m-a văzut, a strigat «mami », iar apoi nu a mai vorbit aproape o lună', îşi aminteşte femeia. Au urmat cure îndelungi de cito- statice, 22 la număr, şi alte 30 de radioterapie. Apoi, Alin a părăsit spitalul, cu tratament de întreţinere, urmând să se întoarcă o dată la două luni, la control. Şi părea că merge bine, chiar dacă în căpşorul băiatului mai rămăseseră urme de tumoare. După doi ani însă, un alt examen RMN avea să scoată la iveală metastazele pe care Alin le avea pe creierul mare, inoperabile din cauza poziţionării sub vasele vasculare.

Nodulii canceroşi, arşi parţial

A urmat o altă perioadă extrem de chinuitoare pentru copilul ajuns acum la aproape 9 ani. A fost nevoit să stea cu un cadru metalic înfipt în cap pentru a putea face o serie de raze Gamma Knife – un bisturiu' cu raze gamma cu ardere fixă, care dă posibilitatea tratării tumorilor cerebrale profunde, greu accesibile operaţiilor obişnuite. Razele au reuşit să ardă doar o parte din nodulii canceroşi, iar altă posibilitate de extirpare a acestora nu există la noi în ţară. Tocmai din acest motiv, în încercarea de a face tot ceea ce este cu putinţă posibil pentru puiul ei, mama a trimis dosarul medical al băiatului către mai multe spitale din Europa, printre care şi American Hospital din Turcia. De la aceştia a şi primit un răspuns favorabil! Însă pentru ca Alin să poată ajunge acolo, să afle ce şanse există pentru a pune capăt chinului prin care trece de mai bine de 4 ani, familia are nevoie de 4.000 de euro. Cine doreşte să-l ajute pe micuţul greu încercat de soartă o poate face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul Alin', iar pentru sume mai mari se pot face donaţii în conturile Fundaţiei Ringier.

Loading...
Comentarii