MENIU CAUTĂ
20 Iul. 2018 13:16

Luptăm alături de Miruna Valentina

Distribuie

Miruna-Valentina este o fetiță activă, veselă și sociabilă, de 11 ani și jumătate, care iubește tot ceea ce înseamnă sport și mișcare.
În urmă cu trei luni, dansa, alerga și se juca fericită cu prietenii ei, apoi, întreaga ei lume s-a destrămat în urma unei banale entorse la piciorul drept. Au urmat internări, investigații medicale de lungă durată, cărora fetița le-a făcut față cu multă seninătate, putere și voință precum un adult.
Acum nu mai poate merge, înota, dansa. Este țintuită pe patul de spital în urma unui diagnostic dur și neașteptat, obținut de la două instituții medicale specializate din străinătate. Se luptă cu diagnosticul de osteosarcom de tip osteoblastic care necesită chimioterapie de urgență și apoi operație pentru salvarea piciorului într-un centru de excelență în ortopedie pediatrică în străinătate.
Începând de luni, 9.07.2018, în regim de urgență, Miruna a făcut prima ședință de chimioterapie înfruntându-se și cu efectele adverse ale acesteia. 
Sumele necesare pentru intervenția chirurgicală și continuarea tratamentului depășesc posibilitățile financiare ale familiei și orice ajutor din partea voastră e binevenit. Timpul este în defavoarea Mirunei și căutăm soluțiile cele mai rapide pentru a beneficia de intervenția chirurgicală și continuarea tratamentului în străinătate. 
Pentru a o ajuta împreună să lupte și să facă față situației, puteți dona în conturile deschise la BRD pe numele mamei sale Furtună Mihaela Liliana:
În lei: RO42BRDE441SV34554084410
În euro: RO53BRDE441SV3455483441

Loading...
Comentarii