MENIU CAUTĂ
13 Feb. 2017 23:30

Șapte ani de «ședințe» la Fundeni. Alexandru, copilul căruia i se schimbă lunar sângele

Distribuie

Alexandru are aproape opt ani şi de vreo şapte se luptă cu o boală care, lună de lună, îl duce într-o secţie a Spitalului Fundeni. Acolo, medicul şi asistentele îi “schimbă” sângele invadat de fierul pe care îl produce în exces corpul lui. Boala lui Alexandru se numeşte talasemie majoră.

Alexandru Gherman este un prichindel vesel, care acum învaţă în clasa I tot felul de lucruri. Lipseşte însă de la ore, atunci când trebuie să meargă la şedinţele' de la Fundeni. Înainte plângea, dar acum spune c ă e băiat mare şi strânge din ochi şi din pumni când începe transfuzia de sânge. Boala cu care s-a născut îi ameninţă viaţa şi unica soluţie este un transplant de celule stem.

Transplant care, spun medicii, se poate efectua, în cazul talasemiei majore, până la vârsta de 10-11 ani. Mai mult nu rezistă corpul la atâtea transfuzii, excesul de fier produs de organism şi acumulat fiind cauza principală a deteriorării organelor.

Alexandru nu ştie încă despre toatea acestea, deşi şi fratele lui mai mare, care a împlinit în ianuarie 19 ani, a trecut prin toatea ceste etape ale bolii. Aşadar, o familie cu doi băieţi atinşi de aceeaşi boală gravă, boală care, înainte de 1989, nu ierta pe nimeni în România. Atunci era imposibil să te gândeşti la un transplant de celule stem.

Fratele, Robert, în sfârşit, vindecat

Zilele acestea, băiatul de 8 ani e programat la o nouă transfuzie la Fundeni. Mama lui e decisă să înceapă demersurile pentru întocmirea dosarului medical pentru a obţine aprobările necesare de la Casa Naţională de Asigurări pentru a pleca împreună cu Alexandru la Genova, la clinica unde a fost tratat şi fiul cel mare, Robert. Când nimeni nu-i dădea nici o şansă în România, a fost salvat de medicii din Italia. Luna trecută, după şapte ani de la transplant, aceştia i-au spus lui Robert că e vindecat. Acum, urmează Alexandru.

Aşa cum eu m-am făcut bine, aşa trebuie să se facă şi Alex! Eu îl voi încuraja cât pot de mult, am să-i spun ce trebuie să facă pentru a reuşi şi el. În primul rând să asculte şi să nu iasă din cuvântul doctorilor', mi-a spus Robert Gherman.

Prima etapă în lungul drum pentru salvarea lui Alexandru este găsirea unui donator compatibil. Medicii din clinica italiană ştiu bine povestea celui de-al doilea copil al familiei Gherman şi au asigurat-o că vor face şi pentru băieţelul cel mic tot ce va ţine de ei ca transplantul să reuşească şi la el.

După ce doamna doctor Diaconu de la Fundeni îi va face dosarul lui Alexandru, el şi mama vor pleca în Italia, pentru a i se recolta copilului probe. Se vor întoarce în ţară şi vor aştepta să se găsească donator compatibil în banca de celule stem. Poate dura luni sau doar săptămâni. Din momentul identificării însă, începe marea încercare pentru puiuţul de om.

Există mari şanse de vindecare

Nu-i deloc uşor de suportat un transplant de celule stem! Împreună cu mulţi oameni de omenie am fost alături de fratele mai mare, de Robert, timp de opt ani şi am văzut toate fazele prin care a trecut. L-am ajutat financiar ca să poată sta în Italia aproape un an de tratament după transplant, împreună cu mama. Dar cu toţii avem acea fărâmă de satisfacţie că am ajutat la salvarea unui copil.

Experienţa fratelui său arată că Alex poate fi vindecat în câţiva ani

Un aşezământ bisericesc caritabil le-a oferit găzduire mamei şi lui Robert pe perioada tratamentului, fiindcă nu aveau bani. Familia Gherman din Bucureşti este o familie modestă, ce se întreţinea doar din salariul de muncitor al tatălui, mama fiind nevoită să fie acasă, lângă cei doi băieţi bolnavi.

Oamenii buni ne-au ajutat să ieşim la liman cu Robi şi n-am cuvinte să le mulţumesc, fiindcă singuri nu răzbeam. Umblăm acum cu Alex. Ştiţi cum e cu sistemul nostru… mai înghiţim şi noi umilinţe, dar na, ce să facem, dacă suntem mai amărâţi, mai fără carte… Sper să reuşim să strângem banii necesari ca să ajungem la recoltare de analize în Italia. Ştim de la Robert că, în prima fază, vom avea nevoie de 2.000 de euro, pentru acte, pentru avion, cazarea pentru câteva zile şi mâncare. Facem eforturi ca până în toamnă să putem merge la clinica din Genova cu Alexandru. M-am angajat şi eu la pază, ca să lucrez în ture şi să pot vedea şi de copil', spune doamna Gherman.

Cum poţi ajuta

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

Donează 2 euro* la 8828 Donează în conturile Fundaţiei Ringier RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Telekom şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii