MENIU CAUTĂ
28 Mar. 2018 12:49

Klaus Iohannis, în vizită la SIAB 2018

Distribuie

Președintele Klaus Iohannis va vizita astăzi la ora 17:00 Salonul Internațional de Automobile București 2018, potrivit programului publicat de Administratia Prezidențială.  SIAB este evenimentul-emblemă al industriei auto din România și are loc până pe 1 aprilie, la Centrul Expozițional Romexpo.

Salonul Internațional de Automobile București este recunoscut de către Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile (OICA), fiind listat în calendarul oficial al acesteia.

Ediția din 2018 a SIAB este organizată de către Romexpo în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Evenimentul se desfășoară în noile spații expoziționale Romexpo, pavilioanele B1, B2 si B3, care beneficiază de dotări și facilități de nivel internațional și oferă o suprafață expozițională de 27.000 mp.

„România dispune de avantaje competitive deosebite în acest sector. Exporturile în domeniu ating aproape un sfert din totalul exportului naţional, industria auto se dezvoltă consistent pe orizontală, iar companiile autohtone lucrează cu şi pentru cei mai importanţi producători auto din lume. Toate aceste atuuri trebuie susţinute şi sprijinite în continuare la nivelul autorităţilor, prin politici economice adecvate”, a transmis Administrația Prezidențială, prin consilierul Cosmin Marinescu, la deschiderea SIAB.

Potrivit AutoBild, standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București  găzduiește multe noutăți, prototipuri și oferte speciale. Vizitatorii pot vedea noul concept e-tron quattro, un SUV 100% electric, noul A6, noul A7 Sportback, deja reprezentativul A8, precum și gama Audi Sport (R și RS) în care se remarcă R8 Spyder. De asemenea, vizitatorii salonului vor beneficia de o ofertă promoțională din partea Audi pentru gama Q – avantaj client de 20% și patru ani de mentenanță gratuită.


CITEȘTE ȘI

Ministerul Finaţelor vrea să uşureze demersurile celor care au de recuperat taxa de primă înmatriculare auto

Biroul preşedintelui Comisiei SRI din Parlament, zonă de informaţii clasificate clasa I

Loading...
Comentarii