MENIU CAUTĂ
11 Iul. 2018 16:49

Franța este “singura echipă africană rămasă la Cupa Mondială”, consideră o avocată din Senegal

Distribuie

O avocată senegaleză din cadrul baroului Dakar, care nu a vrut să rateze semifinala naţionalei Franţei, fiindcă, potrivit ei, este ''singura echipă africană rămasă la Mondialul'' de fotbal, a cerut marţi suspendarea dezbaterilor unui proces, dar a fost refuzată politicos de judecător, relatează AFP, citată de Agerpres.

Am fost interesată fiindcă mai este şi (Benjamin) Mendy (originar din Senegal) în echipa Franţei”, a afirmat miercuri avocata Borso Pouye, confirmând o informaţie din presa locală.

„Mai mulţi inculpaţi care erau în libertate mi-au spus de asemenea că sunt interesaţi de o întrerupere a dezbaterilor ca să se uite la meci. Am transmis cererea judecătorilor”, a adăugat Pouye, avocată de renume din cadrul baroului Dakar.

Preşedintele Curţii de Apel din Dakar, Demba Kandji, a respins cererea avocatei. În cadrul procesului sunt judecaţi începând de luni, pentru deturnare de fonduri, publice, opt inculpaţi, printre care primarul Dakarului, Khalifa Sall. Procesul, foarte urmărit în Senegal, a continuat după ora locală 18,00, la care a început semifinala Franţa – Belgia.

Loading...
Comentarii