MENIU CAUTĂ
20 Iul. 2017 19:58 , de Daniel Ionașcu

Aplicația de mesagerie WhatsApp, cenzurată parțial în China

Distribuie

Aplicația de mesagerie WhatsApp, deținută de către Facebook, a fost blocată parțial în China, utilizatorii nemaiputând trimite fotografii, apeluri de voce și video.

Astfel, se pot transmite numai mesaje text. Blocarea vine în contextul morții disidentului chinez Liu Xiaobo, laureat al premiului Nobel pentru Pace, care a decedat de cancer după ce stat în temniță opt ani. Utilizatorii au început ulterior să transmită mesaje de omagiere a acestuia pe rețelele sociale.

Nu există nicio comunicare oficială a regimului comunist de la Beijing legată de acest lucru, dar nu ar fi prima dată când acesta cenzurează o serie de aplicații și rețele străine.

În fapt, Facebook, Twitter, YouTube, Instagram, Snapchat, Google, ziarul New York Times și postul BBC sunt deja blocate și nu pot fi accesate din China.

În plus, autoritățile chineze au cerut recent blocarea mai multor persoane cu mulți fani pe rețelele sociale chineze, pe motiv că promovează bârfa și divertismentul și mai puțin valorile naționale. De asemenea, a cenzurat mai multe portaluri deoarece au transmisii video pe platformele lor. Este vorba de Sina Weibo ('Twitter-ul Chinei'), iFeng şi ACFUN.

Blocarea WhatsApp ajută însă rivala locală WeChat, deținută de către grupul chinez de tehnologie Tencent, supranumit 'Facebook-ul Chinei'. Spre deosebire de WhatsApp, WeChat nu este criptată astfel că este mai ușor de monitorizat de către autorități.

Concomitent, cenzurare celorlalte grupuri de tehnologie occidentale dă un ajutor și competitorilor locali, respectiv Baidu ('Google-ul Chinei'), Youku (YouTube-ul Chinei), Sina Weibo și Tencent.

Loading...
Comentarii