MENIU CAUTĂ
09 Dec. 2010 10:02

Fondatorul Facebook şi alţi 15 miliardari îşi vor dona mare parte din averi

Distribuie

Fondatorul Facebook şi alţi 15 miliardari îşi vor dona averile Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, alături de alţi 15 miliardari, au fost de acord să-şi doneze majoritatea averilor în scopuri caritabile, în cadrul proiectului "Giving Pledge", anunţă Wall Street Journal.

Numărul oamenilor bogaţi incluşi acum în cadrul proiectului caritabil, după includerea celor 16 oameni de afaceri, a depăşit cota de 50. Printre cei nou incluşi se mai numără, în afară de fondatorul Facebook, şi co-fondatorul companiei AOL, Steve Case, şi investitorul Carl Icahn.

Printre cei deja înscrişi în campania „Giving Pledge” se numără fondatorul corporaţiei Oracle, Larry Ellison, regizorul celebrei serii „Războiul stelelor”, George Lucas, dar şi primarul oraşului New York, Michael Bloomberg.

„Giving Pledge” este un efort organizat de mogulul Microsoft, Bill Gates, şi de investitorul Warren Buffet, pentru a convinge bogaţii lumii să îşi doneze averile.

Loading...
Comentarii