11 Apr. 2010 14:30

Învaţă să faci poze haioase!

Distribuie

Dacă nu ai idei, inspiră-te din fotografiile făcute de echipa clubului de dans sportiv «Hobby Dance»

Te-ai săturat de pozele în care toată lumea ia poziţia de drepţi, ţine mâinile pe lângă corp şi are un zâmbet larg? Ei bine, pentru ca amintirile legate de vacanţele în care mergi să se păstreze cât mai vii, învaţă să faci poze haioase, vesele.

Mihai Ionuţ Luca e foarte încântat că le poate ţine în palme pe colegele sale, Melania Istrate (stânga) şi Oana Vasilache. Uite cum au făcut poza: Mihai a stat la poalele dealului de lângă balta de la Sineşti, iar fetele au mers mai sus şi s-au aşezat în dreptul mâinilor lui, ca să apară în poză ca şi cum i-ar sta în palmele

În primul rând, pentru ca fotografiile tale să fie cât mai reuşite, trebuie să adopţi o poziţie cât mai relaxată.

4367-242931-4.jpg 4367-242930-3.jpg

De asemenea, pozele în care toată lumea sare în sus de bucurie sau instantaneele făcute imediat după ce ai ascultat un banc şi râzi în hohote sunt cele mai animate. Foarte drăguţe sunt şi fotografiile în care un amic pare că te ţine într-o palmă.

4367-242928-1.jpg 4367-242929-2.jpg

Libertatea îţi prezintă câteva poze din care te poţi inspira, făcute de echipa clubului de dans sportiv Hobby Dance' (cu sediul pe str. Blănari nr. 21, Bucureşti, hobbydance.ro/, telefon: 0722.888.094).

4367-242927-tineridsc_0118.jpg

4367-242932-tinerialicebw1.jpgIată câteva sfaturi de la un fotograf profesionist

Alice Drogoreanu (34 de ani) e ploieşteancă şi îşi câştigă existenţa din fotografie. Gazdă a numeroase expoziţii organizate în oraşul natal, în Constanţa şi în Sibiu, Alice a acceptat să ne ofere câteva sfaturi pentru a face acest gen de fotografii haioase, dar şi de calitate.

1. Ţine camera cu ambele mâini! În acest fel vei obţine un plus de stabilitate, care de cele mai multe ori face diferenţa dintre o fotografie mişcată şi una de calitate.

2. Fă mai multe încercări! După primele 4-5 tentative, fotograful îşi va da seama cât timp le trebuie celor pozaţi să ajungă în aer şi cât timp se pot menţine acolo. E vorba de fracţiuni de secundă, dar după câteva încercări va şti exact când să declanşeze aparatul şi în ce poziţie să-l ţină.

4367-242926-tineridsc_0117.jpg

3. Cumpără-ţi un trepied bun. Ai nevoie de el pentru a-i oferi camerei stabilitate, dar e bun şi atunci când vrei să nu rămâi pe dinafară: dacă îţi setezi aparatul să se declanşeze după câteva secunde, fotograful are timp să intre şi el în cadru.

4. Evită să faci poze în miezul zilei, când e soare puternic. Cele mai bune momente sunt dimineaţa devreme şi înainte de apusul soarelui: vei fi uimit( ă) de culorile pozei. Dacă trebuie totuşi să fotografiezi în plină zi, stai cu spatele la soare când faci poza.

5. În cazul fotografiilor cu subiect în mişcare sau când tu te afli în mişcare, setează aparatul pe un timp de expunere cât mai mic. În caz contrar, pozele vor ieşi neclare. Intră în meniu, comută pe modul Shutter Priority şi alege o valoare cât mai mare. În acest mod micşorezi timpul de expunere, adică momentul în care ochiul' aparatului rămâne deschis. Atenţie, nu toate aparatele au modul Shutter Priority!

6. Înainte de a face o poză, uită-te bine la toate elementele care apar în fundal. E păcat să te chinui să faci fotografii spectaculoase şi apoi să vezi că poza e stricată de un cablu, o ghenă de gunoi, un stâlp sau chiar de alte persoane.

7. Caută un peisaj cu câteva dâmburi. Astfel veţi putea regiza fotografii în care apăreţi unul ţinându-l în palmă' pe celălalt.

Loading...
Comentarii