23 Iul. 2018 14:04

Timișorenii, invitați la șase seri de filme gratis în aer liber

Distribuie

Cea de-a 7-a ediție a „Caravanei Metropolis” are loc anul acesta în luna iulie, iar în perioada 24-29 iulie, timișorenii sunt invitați în Parcul Rozelor, la o serie de filme de excepție. Filmele vor fi proiectate de la orele 21:30, iar intrarea este liberă.

În cadrul „Caravanei Metropolis” vor putea fi vizionate filme precum „Cu drag, van Gogh” (Hugh Welchman, Dorota Kobiela), nominalizat la Oscar și la Globul de Aur pentru Cea mai bună animație, „Uciderea cerbului sacru” (Regia Yorgos Lanthimos), cu Nicole Kidman, Colin Farrell și Alicia Silverstone în distribuție, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2017, „Fără iubire” (Regia Andrey Zvyagintsev), nominalizat la Oscar și la Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin în 2018, câștigător al Premiului Juriului la Cannes în 2017, sau „Final fericit” (Regia Michael Haneke), prezentat în competiție la Cannes 2017, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film pentru Cea mai bună actriță (Isabelle Huppert) și Cel mai bun actor (Jean-Louis Trintignant).

Deschiderea programului Caravanei Metropolis va avea loc pe 24 iulie, cu filmul „Nebune de fericire' (Regia: Paolo Virzi), în timp de filmul de încheiere, pe 29 iulie, va fi deja celebrul documentar „România neîmblânzită' (Regia: Tom Barton-Humphreys, cu vocea inconfundabilă a actorului Victor Rebengiuc).

Asociația Culturală Metropolis organizează anual, în sezonul cald, Caravana Metropolis – Cinema în aer liber, cel mai amplu eveniment de acest gen din România. Cele mai noi filme europene, premiate la festivaluri precum Cannes, Berlin sau Sundance, călătoresc în mai multe orașe din țară, împreună cu un echipament performant, un proiector digital mobil de 18 000 lumeni și un ecran gonflabil de 120mp, pentru o calitate a proiecției întâlnită în marile cinematografe din Europa.

În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele orașe nici nu există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului larg la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber și a ofertei de film, prin prezentarea unor producții de cea mai înaltă calitate artistică.
Caravana Metropolis a intrat în 2015 în rețeaua Europa Cinemas și a fost recunoscută ca fiind evenimentul din România care atrage cei mai mulți spectatori la filmul european și de artă. La primele ediții, în anii 2012-2017, peste 370 000 persoane au ales să își petreacă serile de vară urmărind cele mai bune filme, pe marele ecran al Caravanei.

Detalii despre programul Caravanei Metropolis se găsesc pe site-ul oficial al evenimentului sau pe pagina acestuia de Facebook.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 26 septembrie 2018. Gemenii trebuie să-și repare greșelile
Loading...
Comentarii