Anamaria Ferentz a adunat enoriaşii la o biserică din America

Anamaria Ferentz (38 de ani) a cântat prin baruri sau pe la cumetrii şi a fost implicată în mai multe scandaluri cu iubiţii săi, însă iată că acum s-a domolit.
Zilele trecute, solista a fost preocupată să adune cât mai mulţi enoriaşi la Biserica ortodoxă Sf. Ioan Botezătorul, din Los Angeles, unde a avut un recital:
“Vă aştept la biserică, de la 12.30, în fiecare duminică!”, a fost îndemnul ei.

Starleta porno Akasha a revenit printre păcătoşi

Când în fundul gol, când în corul bisericii
Senzuala actriţă porno Oana Neagu (24 de ani) are contracte pe bandă în producţii de filme pentru adulţi, însă, surpriză, tot ea, pe când era adolescentă, şi-a petrecut copilăria în lăcaşurile de cult.
Starleta Akasha Cullen, cum îşi spune în peliculele XXX, a dezvăluit că, în copilărie, a acceptat să cânte în biserică, de dragul bunicii sale.
Cu timpul, bruneta a realizat însă că locul ei este mai degrabă printre cei păcătoşi, decizie pentru care a fost dezmoştenită de a sa bunicuţă.

«Cântăreaţa fără chiloţei» era evlavioasă în copilărie

Când în fundul gol, când în corul bisericii
Cât o priveşte pe Elena Turcu (25 de ani), alias Bijou sau “cântăreaţa fără chiloţei”, care susţine concerte incendiare fără lenjerie intimă pe sub fustiţe, ea provine dintr-o familie evlavioasă, care a încurajat-o, pe când era de-o şchioapă, să facă parte din corul bisericii.
Însă, scăpată din mână de părinţi, ea a început să-şi facă de cap, fiind una dintre cele mai nonconformiste artiste.

Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie
Recomandări
Cum s-au regrupat managerii de spital din mandatul lui Firea în jurul lui Secureanu, mutându-se din București în provincie

Când în fundul gol, când în corul bisericiiMihai Budeanu a vrut să devină student la Teologie

Lui Mihai Budeanu (40 de ani) din trupa 3rei Sud Est îi plăcea să cânte încă din anii de liceu, însă nu pe scenă, pentru că încă nu se făcuse remarcat, ci chiar în corul unei bisericuţe din Constanţa, oraşul său natal.
De atunci i-a rămas şi porecla “Negru”, pentru că are o voce specifică africanilor.
Mihai a intenţionat să devină student de Teologie, dar gândurile i s-au schimbat după ce a prins gustul banilor.

Bodo cântă alături de fraţii lui, la «Râul Vieţii»

Când în fundul gol, când în corul bisericiiBogdan Marin (44 de ani), solistul trupei Proconsul, a decis, după căsătoria cu Loredana, să devină membru al Bisericii Evanghelice Râul Vieţii.
“Această biserică urmează Evanghelia cuvânt cu cuvânt. Mă simt excelent când mă aflu alături de fraţi. Slujbele de aici sunt diferite, pentru că îl lăudăm pe Domnul prin rugăciuni şi cântece!”, declară Bodo, care acum, în afară de concertele trupei Proconsul, mai prestează şi în corul bisericii unde activează.

Urmărește-ne pe Google News
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
GSP.RO
Dezvăluiri despre Dan Șucu, nimeni nu se aștepta. Ce a spus o persoană importantă din fotbal despre afacerist
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Observatornews.ro
Familie spulberată pe DN1. Tatăl a murit pe loc, fetița de 11 ani s-a stins la spital, iar mama luptă să supraviețuiască
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Știrileprotv.ro
Rusia a făcut anunțul la care nu se aștepta nimeni. Ce se întâmplă la centrala nucleară Zaporojie
Ce a putut să declare rivalul din Ungaria al lui David Popovici, după ce l-a învins la Campionatul European. Cuvinte superbe
Orangesport.ro
Ce a putut să declare rivalul din Ungaria al lui David Popovici, după ce l-a învins la Campionatul European. Cuvinte superbe
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
PUBLICITATE
Criteriile pentru a primi un credit țin cont de vârstă, venit, vechime în muncă, rate curente și multe altele. Află toți factorii luați în calcul!
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.