O blondă focoasă a avut curajul să spargă gheața și să pozeze nud pentru prima ediție românească a revistei Playboy. În anul 1999, când a realizat pictorialul incendiar din Playboy, Dana Săvuică avea 29 de ani.

Blonda și-a amintit de acea perioadă și a explicat că și-ar fi putut lua o casă cu suma încasată în urma pictorialului. Vedeta, însă, nu a vrut să spună exact ce sumă a primit.

dana savuica1Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
„Nici nu mi-a trecut prin cap. Cei de la Playboy își doreau o vedetă. Voiau femei naturale din cap până în picioare. Americanii s-au bucurat că sunt blondă. Am ajuns acasă, am vorbit cu soțul meu și cu părinții mei. Tata nu prea a fost ok cu ideea ca eu să devin model, voia să fiu diplomat ca și el. Când i-am zis de Playboy, a avut în credere că va fi ceva elegant și decent. Soțul meu a spus că este ok, dar cu jumătate de gură.

Eu am pozat la Chicago, cu un fotograf internațional. Decorul a fost un tribut pentru Marilyn Monroe, care a fost prima vedetă care a pozat în Playboy.

Nu vreau să divulg suma. Suma era bunicică atunci, dar acum s-ar putea să spună: doar atât? Nu, a fost foarte bine din punct de vedere financiar, dar nu asta m-a determinat asta. Pe vremea aceea, cu banii primiți puteam să îmi iau o casă. Au fost vândute 30.000 de exemplare în doar două ore. 100 de exemplare au fost cu semnătura mea, ele s-au dus spre bărbații celebri din România, gen Țiriac”, a declarat Dana Săvuică la Click!TV Online.

Citește și: VIDEO | Iohannis retrimite Parlamentului bugetul de stat pe 2019: „Mesajul este simplu: faceţi un buget sănătos pentru România”

 

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia
Racheta rătăcită de China în spaţiu urmează să intre în atmosfera terestră duminică dimineață, potrivit ultimelor estimări
Observatornews.ro
Racheta rătăcită de China în spaţiu urmează să intre în atmosfera terestră duminică dimineață, potrivit ultimelor estimări
Horoscop 9 mai 2021. Fecioarele au șansa de a acumula un capital pozitiv pe plan profesional
HOROSCOP
Horoscop 9 mai 2021. Fecioarele au șansa de a acumula un capital pozitiv pe plan profesional
Tragedie uriaşă pe DN1. Doi soți și-au pierdut viața, iar copiii lor sunt grav răniți şi ar putea muri şi ei. 'Motorul pur şi simplu a zburat'
Știrileprotv.ro
Tragedie uriaşă pe DN1. Doi soți și-au pierdut viața, iar copiii lor sunt grav răniți şi ar putea muri şi ei. 'Motorul pur şi simplu a zburat'
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)