„Practic, ni s-a interzis dreptul la muncă. Statul nu ne-a ajutat deloc. Din cei 4.000 de lei, 1.800 trebuia să-i înapoiezi.

Păi, cum ar fi putut un artist, care ar mai fi avut și copilul în online și trebuia să-i asigure toate condițiile, să trăiască doar din 2.000 de lei? În Spania au crescut de trei ori salariile, la noi au scăzut veniturile. Am stat în vârful patului, să respir mai puțin, să nu deranjez.

Eu am coloană vertebrală, nu sunt ca viermii ăștia de colegi, și mă refer mai ales la rockerii de la care aveam alte pretenții, de la care aud că vaccinul garantează prezența concertelor. Ăsta nu e vaccin, nici măcar un tratament.

Cum să-l fac? Oricum sunt convins că am trecut prin boală, chiar dacă nu am făcut teste cu băț în nas, probabil o să fac unul pentru anticorpi. Și m-am tratat cu aspirină și antinevralgic.

Ce să zic, artiștii au fost forțați să facă ce spuneau ei, pentru că nu puteau supraviețui”, a declarat Florin Chilian pentru Impact.

De asemenea, acesta și-a spus părerea despre ce ar trebui să se întâmple în muzica românească și care sunt problemele reale din acest domeniu.

„Ar trebui ca marea majoritate să se mai nască o dată și să-și aleagă altă meserie. Uniunea Compozitorilor din România nu e acceptată în străinătate, din lipsa credibilității muzicale. Ce să ne mai mire, atâta timp cât șef a fost Moga…

Ce spune Florin Chilian despre colegii săi artiști. „Ce să ne mai mire, atâta timp cât șef a fost Moga”

Acum nu mai există promovare. Sunt băieți din ăștia care și-au făcut societăți, iau un artist, indiferent că are sau nu voce, îi iau 90 la sută din venituri, iar el încasează doar zece la sută și îl promovează. Nu trebuie să aibă voce. Dacă mai are și sâni și fund, vinde și mai bine”, a declarat Florin Chilian pentru Impact

Citeşte şi:

Asistent român în Germania, în lupta cu pandemia: „La început, s-au furat de la dezinfectanți la mănuși și măști”

Câte sancțiuni s-au dat în ultimii trei ani pentru hărțuire stradală. „Nu este flirt și nici compliment”

Interviu cu starul mondial al dansului Sergei Polunin: „E alegerea noastră dacă vrem să ne îndreptăm spre întuneric ori spre lumină”

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good