Dacă sportivii speră să ca la proba de Teritoriu să poată să își păstreze vila care le oferă hrană constantă de calitate și un somn bun, pentru celelalte două echipe situația nu este foarte roz. Pentru Cameleonii care au petrecut o săptămână pe insula pustie, hrana nu s-a dovedit a fi o problemă, însă igiena le-a dat bătăi de cap. ”Vreau să fac un duș, au trecut atât de multe zile”, a spus Silviu Mircescu. Și colega lui, Ema Șerban, a recunoscut că acesta ar fi singurul inconvenient al traiului pe o insula exotică, dar pustie. ”La un moment dat ne-am întâlnit cu Crocodilii, iar ei miroseau atât de bine, ne era și jenă. Noi am făcut duș doar în mare, nu știam cât de bine ne-am spălat, ne-am limpezit, nu m-am uitat într-o oglindă de o săptămână, nici măcar nu știu cum arăt”, a spus aceasta.

Cel mai dificil lucru pentru concurenții din "Ultimul Trib": "Ne era și jenă"

De partea cealaltă, în satul tradițional, Lemurii s-au declarat mulțumiți de modul în care au fost primiți de localnici, mai puțin unul dintre membrii echipei, care a avut probleme cu mâncarea locală. ”Ce să mănânc, orez cu cartofi? Sper să câștigăm mâine, eu aici nu mă mai întorc, vorbesc serios! Sunt leșinată de foame, zac… am mâncat cinci feliuțe de cartofi prăjiți. N-am ce să fac, sunt fițoasă la mâncare și nu pot mânca orice”, a spus Daniela Crudu.


Citește și:

VIDEO EXCLUSIV/ Alina Pușcaș s-ar fi vrut cântăreață. Ar încerca și-acum o carieră în muzică, dacă n-ar crede că i-a trecut vârsta…

 

 

Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
PARTENERI - GSP.RO
Raluca și Walter Zenga divorțează după 17 ani de relație? Care ar fi motivul despărțirii
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Daciana Sârbu, iubire ca-n filme cu un bărbat celebru. Victor Ponta habar nu avea. CE ȘOC!
Horoscop 7 august 2020. Balanțele se bucură de mai multă apreciere din partea superiorilor
HOROSCOP
Horoscop 7 august 2020. Balanțele se bucură de mai multă apreciere din partea superiorilor
RECOMANDĂRI