Piesa a fost compusă în studiourile Hahaha Production, avându-l ca şi producător principal pe Alex Velea. „Ruby este unul dintre proiectele mele de suflet, mai ales că de mai bine de 5 ani de zile ne leagă şi o prietenie foarte strânsă. Am maximă încredere că piesa şi bineînţeles clipul vor fi pe placul tuturor, pentru că s-a muncit din greu şi cu seriozitate şi mai ales cu inima.  ‘Stinge Lumina’ are clar aromă de Hit!”, a declarat Alex Velea.
La “Stinge Lumina” s-a lucrat mai bine de câteva luni, la aceasta piesă aducându-şi aportul pe lângă Alex Velea, atât Smiley, DJ CB, Serban Cazan şi Crocodealer.
Fiind un produs premium, Ruby împreună cu casele de discuri Cat Music şi Hahaha Production au ales ca premiera single-ului, “Stinge Lumina” să se facă în acelaşi timp cu videoclipul. De regia materialului video s-a ocupat cel mai prolific regizor român, Radu Aldea, iar filmările au durat undeva în jurul a 16 ore şi s-au desfăşurat într-un studio aflat la marginea Bucureştiului.
“A fost o adevărată desfăşurare de forţe pe platourile de filmare. S-au construit mai multe set-uri personalizate la care au lucrat peste 40 de oameni. Gândiţi-vă că s-a construit de la zero o piscină care a avut rolul să simuleze un ocean. Sunt foarte mulţumită de rezultat şi cu toată modestia vă spun că este cel mai bun clip de imagine făcut în ultima perioadă în România”, a povestit Ruby.
CEL MAI SEXY VIDEOCLIP AL ANULUI, ÎN ROMÂNIA! Ruby, cu SÂNII LA VEDERE, în "Stinge Lumina"

Ruby este singurul artist român care a debutat printr-un concert internaţional în Germania, în faţa unui public de peste 5.000 de oameni. A susţinut zeci de concerte internaţionale în ţări precum Germania, Rusia, Turcia, Cipru, Albania şi a apărut pe coperta celei mai importante reviste din lume dedicată bărbaţilor. Single-ul precedent “Miracle Of Love” a fost  prezent pe toate radiourile din România, dar şi peste hotare, piesa licenţiindu-se în ţări precum Japonia, Statele Unite ale Americii, Italia, Israel, Polonia etc.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Știrileprotv.ro
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI