Cine va prezenta copia emisiunii „Te pui cu blondele”. Antena „reciclează” fostul format al lui Dan Negru

Comentează
Florin Piersic și Dan Negru în studioul emisiunii „Te pui cu blondele”, difuzată în trecut de Antena 1

În urmă cu aproximativ o săptămână, în mediul online au apărut informații potrivit cărora Antena se pregătește să aducă în fața telespectatorilor un format care să amintească de „Te pui cu blondele”, emisiune pe care Dan Negru o prezenta în urmă cu foarte mulți ani.

După ce a aflat acest lucru, prezentatorul care acum lucrează la Kanal D a precizat pe pagina lui de Facebook că în niciun caz nu se află printre cei care vor să „recicleze” formatul.

Bursucu’ ar prezenta show-ul „Te pui cu faimoșii”

Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, nu se știe încă exact dacă emisiunea va fi difuzată pe Antena 1 sau pe Antena Stars, însă ar fi deja bătut în cuie numele show-ului: „Te pui cu faimoșii”!

Acum, după ce s-a tot vorbit intens în ultima perioadă despre noua emisiune, sursa citată anunță și cine va prezenta „Te pui cu faimoșii”. Iar numele este unul nou ajuns în familia celor de la Antenă: Bursucu’ (Adrian Cristea).

Din câte se pare, ar fi fost deja filmate niște episoade pilot ale copiei „Te pui cu blondele”, iar printre vedetele care au participat la show s-au aflat Puya, Irisha, Lolrelai, Cucu de la Noaptea Târziu și magicianul Rober Tudor.

Reacția lui Dan Negru când a auzit de copia emisiunii „Te pui cu blondele”

În momentul în care a aflat că Antena vrea să aducă din nou în fața publicului un format pe care el l-a prezentat, Dan Negru a reacționat pe pagina lui de Facebook:

„Cred că televiziunile românești sunt plătite de Netflix, YouTube și Mark Zuckerberg. De asta oferta TV de la noi e atât de săracă și repetitivă. Văd una dintre cele mai ponosite grile TV de toamnă din istorie. Antena copiază sâmbătă seara «Românii au talent», PRO copiază Antena cu un show de rosturi. Jalnice și anonime ambele. Blaga le-ar fi spus: «Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura».

Dar am citit zilele trecute că revine o copie «Te pui cu blondele». Nu vă bazați pe mine! Am supraviețuit anilor și emisiunilor diferite doar pentru că am învățat să las trecutul să moară. Trecutul e un loc frumos de vizitat, dar nu de trăit în el. Prezentul «Jocul Cuvintelor» face acuși 4 ani la TV.

Totuși, povestea «Blondelor» e o lecție frumoasă de viață. În anii 2000 eram asociat cu emisiunile «marca Lazarov». Prezentatorilor lui nu li se dădea șansa să reușească vreodată și în alte formate. «Arată-le că poți și singur», mi-a spus într-o zi Valeriu Lazarov. Așa că Antena, la care lucram, a cumpărat licența «Beat The Blondes». Era primul meu format fără «umbrela Lazarov». Numai că formatul era un eșec internațional: în nicio țară nu a prins.

Ca o curiozitate, în Ucraina, «Blondele» concurau cu show-ul prezentat atunci de Volodimir Zelenski la televiziunea 1+1. Actualul președinte a câștigat în audiență. În Italia, Grecia, Germania… nicăieri «blondele» nu au prins. Lazarov știa și mi-a dat aripi: «Dacă nu vei reuși, nu e vina ta. E un format slab. Dar dacă reușești, o să le arăți tuturor că poți și singur, chiar și cu un format modest». Show-ul a fost un hit nouă ani!

Astăzi, un astfel de show nu s-ar mai putea face. Îmi datorez cariera unor oameni care credeau că alți oameni nu sunt ușor de înlocuit. Azi, sistemul corporatist dărâmă omul și ridică echipa, «cooperativa». Corporațiile îmi amintesc de socialismul colectiv, unde omul era zero și colectivul era totul.

Nu m-aș mai întoarce niciodată la show-urile mele de demult. În fiecare sezon primesc oferte să revin la marile succese de audiență. Refuz mereu! Pentru că nu de show-urile mele vă e dor. De voi, cei de atunci, vă e dor. Iar printre amintirile acelor ani sunt și eu… De voi vă e dor, nu de mine! Dar anii aceia nu vi-i mai pot da înapoi… Singurul farmec al trecutului e că a trecut”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
15:46
Când apare în cinematografele din România noul film cu Sandra Bullock și Nicole Kidman
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!